Derapajul mediatic poate naste monstri

Asistam la o ofensiva propagandistica concertata care, prin maniera in care imparte societatea romaneasca, ne intoarce la nivelul disputelor pasionale ale anului 1990. Din nefericire, ceea ce anticipam atunci cind am scris despre "mineriada anti-occidentala" se confirma din plin. Editia de simbata a "Adevarului" e o mostra excelenta de manipulare mediatica la scara larga. Ca sa nu mai vorbim despre delirul anti-american si anti-occidental permanent din "Cotidianul". La fel, "Antena 1" (emisiunile lui Marius Tuca sau Adrian Paunescu in particular) e un alt canal mediatic constant calat pe aceasta directie. Voi da doar citeva exemple: aproape nu s-a pomenit un cuvint despre ziaristul impuscat la Belgrad sau despre inchiderea postului de radio independent B 92 (redeschis de curind dupa ce toti jurnalistii indezirabili au fost dati afara – ei au si dat un comunicat de Internet, de care nu prea s-au sinchisit gazetarii romani sa se intereseze!); se discuta enorm despre regretabila eroare care a dus la bombardarea un convoi de refugiati albanezi, desi e clar ca nu a fost un gest intentionat, uitindu-se lucruri fundamentale, precum faptul ca nu ar trebui ca oamenii sa fie nevoiti sa se refugieze – in primul rind! – si ca sirbii distrug pe scara larga (deliberat!) sat dupa sat, tragind cu tunurile si tancurile si dind foc la case. De remarcat ca sirbii au avut grija sa transporte repede reporteri la locul evenimentelor legate de trenul surprins pe un pod bombardat sau de atacarea din greseala a convoiului de refugiati, dar nu permit vizitarea macar a unuia din satele distruse sau a locurile suspectate a fi gropi comune dupa executii. Ca ziaristi, nu e onest si nu e deontologic sa nu ne luam masuri de precautie in fata unor demersuri clare de manipulare din partea Belgradului.
De ce se intimpla asa? Motivatiile sint multiple, si ar fi paranoic sa vedem o conspiratie generalizata. Multi ziaristi au fost luati de valul emotional general (imi amintesc ca atunci cind a fost declansat atacul speculativ asupra leului, multe canale mass media au plusat cu titluri catastrofale desi exista pericolul ca criza sa fie astfel amplificata si sa cadem cu totii prada colapsului anuntat ), unii chiar au convingeri ferme in acest sens iar altii raspund la comenzi clare formulate de patronii canalelor mediatice.
Desigur, o raliere oarba a presei de partea NATO ar fi cu totul neprofesionala si necredibila. Pe de alta parte, cruciada mediatica anti-occidentala mi se pare cu adevarat iresponsabila prin consecintele ei, consecinte pe care le vom suporta multa vreme dupa ce conflictul se va fi incheiat. In acest sens, as vrea sa atrag atentia asupra unui pericol major, ignorat de foarte multa lume, inclusiv de ziaristii luati de val in momentul de fata. Aceasta joaca cu opinia publica e un traseu cu sens unic. Pot intelege faptul ca multi gazetari pot fi critici fata de NATO sau de Statele Unite in legatura cu Kosovo, raminind, in acelasi timp, atasati ideii de continuare a unei politici externe pro-occidentale, si, mai important, unui sistem de valori fundamentale precum democratia liberala si respectul individului – exact cele care fac posibile chiar exercitarea decenta a profesiunii de jurnalist! Dar sa nu ne iluzionam. Mutatiile pe care mass media le produce – pe care le-a produs deja! – la nivelul opiniei publice romanesti nu sint reversibile. Am descatusat o cutie a Pandorei care ar putea sa ne fie fatala in primul rind noua, cei care sintem legati fundamental, ca profesiune, de libertatea informatiei. Opinia publica nu percepe in general nuantele si nici nu are o viziune de perspectiva asupra evenimentelor. Daca reforma economica e intirziata sau facuta prost, vina va fi data pe economia de piata, pe cultivarea liberalismului economic. Daca parlamentarii romani sint in majoritate mediocri – o clasa politica nu se poate construi din neant, iti trebuie timp si tenacitate pentru asta! – atunci respingem cu totul principiile jocului democratic (si, in ciuda vorbelor mari, sondajele de opinie indica o crestere a nostalgiei dupa societatea comunista atit de predictibila). In fine, daca atacam virulent maniera in care NATO abordeaza conflictul din Kosovo, vom sfirsi prin a da cu tifla in general Occidentului si valorilor civilizatiei occidentale. Urmare a diatribelor generalizate din presa este faptul ca s-a si ajuns ca oamenii sa demonetizeze NATO si Occidentul, ajunse peste noapte, din speranta unei, tari un fel de teritoriu al raului caruia trebuie sa ne opunem cu toate puterile. Am auzit pe strada persoane care chiar isi imagineaza cum vor lupta contra NATO, desi e total neclar de ce am fi vreodata atacati de aliatii occidentali care, din contra, au dat in repetate rinduri tocmai declaratii de sprijin in favoarea Romaniei. Luati de val si emotii, vom ajunge sa aruncam odata cu apa si copilul.
Care ar fi alternativa? Nu putem spera intr-o refacere economica intr-o tara izolata si instabila. Iar sursele de capital si expertiza tehnologica sint in Occident. Cei care cer guvernantilor sa mai lase deoparte sprijinul pentru NATO si sa se ocupe de redresarea economica a Romaniei introduc, voit sau nu, o diversiune majora. Cele doua lucruri sint profund legate. Chiar Rusia, cu imensele ei rezerve de materii prime, e tinuta in friu in conflictul iugoslav, intre altele, si de presiunile financiare datorate unei uriase datorii externe de aproape 150 de miliarde dolari. Incotro vom merge? Catre mizeria materiala si regimul dictatorial din Belarus? Presiunea occidentala a avut un rol determinant in a tempera atacurile fostei puteri impotriva mass media independente, cu precadere in momentele critice cum au fost mineriadele din 1990 si 1991. Va mai putea fi evitat un astfel de derapaj in conditiile in care rupem puntile cu Occidentul si ajung la putere, pe fondul crizei economice pe care o parcurgem, cercuri conservatoare radicale? Nu trebuie sa fii un fan absolut al Occidentului – din contra, miopia politica si, adeseori, lipsa de sensibilitate de care a dat dovada in abordarea problemelor speciale cu care se confrunta tarile est europene din linia a doua, precum Romania si Bulgaria, ii sint clar imputabile – pentru a sustine demersul in favoarea unui drum care sa duca spre un sistem de valori compatibil cu cele occidentale, ca optiune fundamentala.
Grecii care manifesteaza acum virulent impotriva NATO nu au astfel de dileme. Dintr-o tara saraca si subdezvoltata, poate chiar sub nivelul Romaniei, pina acum 25 de ani, Grecia a devenit una cu un nivel decent de trai (chiar daca nu bogata) in primul rind datorita ajutorului masiv furnizat de Uniunea Europeana si a garantiilor de securitate furnizate de NATO. E greu de imaginat o alta maniera viabila prin care ar fi putut fi oprita degenerarea conflictului greco – turc, o lectie la care ar trebui sa meditam atunci cind analizam relatia noastra cu Ungaria, mai degraba decit sa cautam argumente anti-NATO tocmai din cauza minoritatii maghiare din Ardeal. Desigur, ca popor, putem alege ce vrem. Trebuie insa sa intelegem exact consecintele deciziilor noastre.
Procesul de tranzitie e extrem de complicat si fragil, cu atit mai mult cu cit capacitatea manageriala a structurilor administrative si politice ajunse in prim plan dupa evenimentele din decembrie 1989 e cu adevarat precara. Or, daca naruim toate puntile care ne mai leaga de un traseu politic si economic compatibil cu civilizatia occidentala nu facem decit sa compromitem viitorul Romaniei pe termen lung, unul in care in primul rind nu va mai fi loc pentru libertatea de expresie si pentru mass media independenta, un obiectiv realizat pe deplin in Iugoslavia in acest moment. Nu am aroganta de a pretinde ca acesta e singurul scenariu posibil. Dar, cu toata bunavointa, mi-e greu sa intrevad in acest moment o alternativa realista, favorabila Romaniei, la respingerea Occidentului, atit ca sistem de aliante, cit si ca sistem fundamental de valori. (Alexandru LAZESCU)