Scoala generala cu post de radio si revista

vineri, 18 ianuarie 2008, 16:39
2 MIN
 Scoala generala cu post de radio si revista

Scoala „B.P.Hasdeu" din Tatarasi isi pregateste elevii sa devina adevarati jurnalisti. Institutia are un post de radio propriu, Radio H, care a devenit deja foarte popular. Elevii de gimnaziu abia asteapta sa le comunice in pauze colegilor lor ultimele noutati.

Cei de la revista scolii, in schimb, sint pregatiti cu interviuri, poezii, dezbateri pe o anumita tema si string constiinciosi de la colegi opiniile. „O echipa responsabila", asa se autodefinesc elevii care colaboreaza la revista „Hasdeenii 22" si la Radio H.

„Avem o grila de programe care cuprinde stiri, reportaje, horoscop si, bineinteles, muzica", spune Stefan Ungureanu, elev in clasa a VI-a C. Colega lui mai mica, Teona Tabacaru, din clasa a V-a C, a completat ca exista o rubrica zilnica, „Provocarea zilei". „Punem intrebari de cunostinte generale la care raspund colegii nostri. Dintre ei, alegem 2-3, pe care ii prezentam la radio. Ca premiu, ei fac o dedicatie pe post", ne-a spus Teona.

La revista, Miruna Mucileanu, din clasa a V-a A, precizeaza ca imbina utilul cu placutul. Ea este fericita ca in curind vor invata sa lucreze cu fotografiile si sa tehnoredacteze singuri revista. Inclinatia elevilor spre activitati extrascolare de acest tip este normala, daca tinem cont de faptul ca directorul Scolii „B.P. Hasdeu", Ionel Nechifor, este unul dintre organizatorii anuali ai Taberei nationale de jurnalism de la Iasi.

„Dorim sa extindem proiectul cu infiintarea Radioului H Junior pentru elevii de clase primare din corpul B al scolii. Acolo va fi amenajata o sala cu destinatie speciala pentru activitati extrascolare", a declarat directorul Ionel Nechifor.

Statia radio si revista „Hasdeenii 22" au fost infiintate in urma derularii unui proiect cu fonduri guvernamentale. „Valoarea proiectului nostru, intitulat Clubul elevilor – educatie pentru implicare si participare, este de 320 de milioane de lei vechi. La derularea sa au fost implicate pina acum sase cadre didactice si 44 de elevi. Copiii sint foarte incintati, mai ales de radio, si se arata interesati sa participe in numar si mai mare. Tot prin proiect am reusit sa dam o noua fata revistei scolii", a declarat coordonatoarea activitatilor, profesorul psihopedagog Elena Manuela Vlasie.

In judetul Iasi au fost cistigate doar 9 granturi pentru educatie, din cele 583 de finantari acordate la nivel national. Dintre acestea, opt apartin scolilor generale, singurul liceu care a reusit sa obtina fonduri fiind „Mihai Eminescu", prin proiectul „Educatia elevilor pentru o alimentatie sanatoasa".

Comentarii