Bataie de joc la titularizare

miercuri, 16 iulie 2003, 23:00
3 MIN
 Bataie de joc la titularizare

Bulibaseala specifica Ministerului Educatiei s-a transformat ieri, in
timpul concursului de titularizare, intr-o adevarata bataie de joc,
mii de profesori asteptind subiectele ore intregi doar pentru ca asa
a vrut Serviciul National de Evaluare si Examinare (SNEE). Peste
doua mii de dascali bacauani au simtit ieri pe pielea lor ce
inseamna umilinta suprema. Plecati de acasa, in cazul celor veniti
din judet, in jurul orei cinci dimineata, pentru a ajunge in salile de
concurs pe la 7,30 – 8,00, acestia au avut de indurat un purgatoriu
de cinci ore, timp in care au asteptat sa se termine multiplicarea
subiectelor de concurs. Subiecte care, formulate de asa-zisii
specialisti ai SNEE, au cuprins si 11 pagini in cazul disciplinelor
tehnice. In aceste conditii, multiplicarea subiectelor intr-un timp
rezonabil a devenit o utopie. „La Colegiul National «Gheorghe
Vranceanu», de exemplu, am lucrat cu patru copiatoare, dar a fost
imposibil sa terminam in timp util. Candidatii de la disciplinele
umaniste s-au putut declara fericiti, in conditiile in care subiectele
au avut doar cite cinci – sase pagini si examenul a putut incepe in
jurul orei 11,30. Unii candidati au renuntat, pe propria raspundere,
la a mai asista la evaluarea lucrarilor. Nu e posibil sa se intimple
asa ceva. Ministerul le-a promis oamenilor ca subiectele vor avea
cel mult patru-cinci pagini si cei de la SNEE au facut ce-au vrut.
Daca as fi ministru, i-as da afara pe toti de la SNEE”, a declarat,
extrem de revoltata, inspectorul general adjunct Livia Sibisteanu.
De altfel, prezent la Bacau in calitate de reprezentant al
ministerului, profesorul Gabriel Leahu, director general adjunct in
cadrul MECT, a inceput, la un moment dat, sa dea telefoane in
liceele care au gazduit intrecerea de ieri pentru a se asigura daca
oamenii au de unde bea apa.
Doboriti de nesimtirea altora
In ceea ce-i priveste pe candidati, acestia aratau la sfirsitul
examenului ca niste ostasi veniti din Irak. „Pur si simplu nu mai
pot. Am plecat de acasa la ora 5.00, ca sa ajung la Bacau la ora
7.00. Nu ma intrebati cum am rezistat, ca nu stiu. Norocul meu a
fost ca am mincat ceva dimineata. Altfel, cred ca acum eram la
spital. Am inteles ca unii colegi au renuntat inainte de inceperea
concursului. Acum, tot ce imi doresc este sa ajung acasa, linga
ceilalti copii”, ne-a marturisit, extenuata, Mariana Agache din
Poduri, care, insarcinata in luna a saptea, a venit la concurs doar
pentru a capata un amarit de post de educatie tehnologica la
scoala din sat. Supliciul candidatilor de la Colegiul National
„Gheorghe Vranceanu” nu s-a limitat insa la asteptarea de dinainte
de concurs, ci a urmat o a doua repriza, dupa examen. Cum
candidatii repartizati in salile de la etajul al doilea au inceput
examenul in jurul orei 14.00, cei de la parter au trebuit sa astepte
inca o ora pina la inceperea evaluarii. Unii au profitat de ocazie si
au atipit cu capul pe banca, in timp ce altii incercau sa se
calmeze. In aceste conditii, suspiciunile privind corectitudinea
concursului nu au intirziat sa apara, cu atit mai mult cu foile de
concurs nu au mai fost inseriate, ca la examenul de bacalaureat,
ci au fost multiplicate la copiator. „Sa nu-mi zica cineva ca o foaie
de raspuns nu se putea inlocui, mai ales ca am stat aici cinci ore”,
au sustinut, la unison, mai multi candidati. O acuzatie pe care
adjuncta Livia Sibisteanu a respins-o categoric. „Nu se putea
inlocui nici o foaie de raspuns, pentru ca in momentul in care
candidatul preda foaia, aceasta era semnata de el, dar si de alti
doi martori”, a explicat aceasta.
La ora 16.00, candidatii de la „Vranceanu” inca mai asteptau sa
inceapa evaluarea, actiune care se face prin compararea
raspunsurilor de pe foaia de concurs cu cele corecte. Metoda care,
in conditiile de oboseala si stres de ieri, poate da nastere unor
greseli. Acestea se pot insa repara in 48 de ore, timp in care un
candidat poate contesta rezultatul evaluarii. (Eduard CUCU)

Comentarii