Citiva bacauani au cistigat miliarde la Loto

marți, 10 februarie 2004, 00:00
1 MIN
 Citiva bacauani au cistigat miliarde la Loto

Lipsa de inspiratie a romanilor a facut ca potul cel mare de la
extragerea loto 6/49 sa ramina in picoare pentru a saptea
saptamina consecutiv. In plus, reportul de la categoria I a ajuns la
o suma aproape incredibila: 146, 225 de miliarde de lei. Cu toate
acestea, bacaunii si-au vazut de treaba si si-au bagat in buzunar
nu mai putin de 4,35 de miliarde de lei. Grosul acestora, adica
3,24 de miliarde de lei, vor fi impartit intre patru jucatori: doi din
municipiul Bacau, unul din Onesti si un altul din Dofteana, care si-
au trecut in cont sase variante la categoria a II-a si 27 de variante
la categoria a III-a. Recordul il detine, insa, unul dintre cei doi
cistigatori din orasul lui Bacovia, care cu trei variante de-a II-a si
27 de-a III-a va incasa 1,738 de miliarde de lei, premiu in care sint
incluse si trei autoturisme Dacia Solenza. „Omul are, cu siguranta,
trecere la Cel de Sus. Acesta a jucat citeva variante compuse,
care, foarte probabil, au costat circa 6,5 milioane de lei. Efortul
financiar a meritat, insa, din plin”, ne-a declarat Iulia Banu,
directoarea sucursalei locale a Loteriei Romane. In ceea ce-i
priveste pe ceilalti trei norocosi din judet care au ghicit cinci
numere din cele sase extrase, acestia au cite o singura varianta
cistigatoare, care le va baga in buzunar fiecaruia peste 540 de
milioane de lei, cistig in care este inclusa si cite o masina Dacia
Solenza. Cistigurile bacauanilor realizate in urma extragerii Loto
6/49 de duminica au fost completate cu cele 1,114 miliarde de lei
obtinute de jucatorii care au ghicit „doar” patru din cele sase
numere. (Eduard CUCU)

Comentarii