Cutremur la Inspectoratul Scolar

vineri, 20 aprilie 2001, 23:00
2 MIN
 Cutremur la Inspectoratul Scolar

Inspectoratele Scolare Judetene (ISJ) vor trebui sa faca fata unui adevarat cutremur, in conditiile in care Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) a decis sa reduca schema de personal a acestora cu cel putin 30%. Cum ISJ Bacau face parte din rindul inspectoratelor scolare de categoria intii, de aici vor trebui sa plece aproximativ o treime dintre salariati, insa inspectorul general Ghiorghi Iorga spune ca Bacaul se afla printre privilegiati, in conditiile in care judetele mici au fost lasate si fara inspectori generali adjuncti. Mai mult, ISJ Bacau are toate sansele sa scape cu o restructurare de 25%. "In toamna anului trecut, Inspectoratul Scolar si-a redus personalul cu aproximativ cinci procente. Acum, ministerul si-a dat acordul de principiu in legatura cu intocmirea unui proiect de restructurare cu 25% a schemei de personal. Totusi, pina la 1 mai, trebuie sa prezentam, pe linga acesta, si un plan de reducere a numarului angajatilor cu 30%, ministerul urmind sa decida care din ele va fi aplicat", a explicat inspectorul general Ghiorghi Iorga.
Cele mai afectate compartimente vor fi invatamintul primar si serviciul "contabilitate" a carui schema actuala de personal se va reduce la jumatate. Totodata, in noua organigrama a ISJ nu se mai regasesc posturile de inspectori teritoriali, dar ministerul a fost de acord sa se infiinteze un post de director, ce va avea in subordine serviciile de prognoza, retea scolara, informatizare, salarizare-normare, patrimoniu, tehnic si investitii. Acestora li se va adauga, tot ca noutate, un post de inspector de informatica. Referitor la disparitia celor doua posturi de inspectori teritoriali, se pare ca acest lucru nu-i va afecta pe actualii detinatori ai acestora, in speta inspectorii Ionel Ardeleanu si Dumitru Cojocaru. "Sint foarte multumit de activitatea domnilor Ardeleanu si Cojocaru si le vom gasi alte atributiuni in cadrul Inspectoratului", a declarat Iorga.
Cit priveste criteriile pe baza carora se va efectua restructurarea amintita, seful ISJ recunoaste ca acestea constituie o problema foarte delicata pentru simplul motiv ca, practic, in acest moment ele nu exista. "Cert e ca trebuie facuta o evaluare a intregului personal al Inspectoratului. Ministerul spune ca, foarte curind, va elabora criteriile de evaluare a inspectorilor dar, pina atunci, va trebui sa folosim alte cai, cum ar fi fisa postului", a mai spus Iorga. El a schitat, sub rezerva schimbarilor ce ar putea apare in urma discutiilor ulterioare, o schema provizorie a reducerilor de personal, pe care o prezentam in tabelul alaturat. (Eduard CUCU)

Comentarii