Greva de o zi in invatamint

luni, 11 martie 2002, 00:00
2 MIN
 Greva de o zi in invatamint

Invatamintul bacauan va fi, astazi, paralizat de greva de o zi, cel de-al doilea pas pe care sindicatele de profil il fac in incercarea lor de a obliga Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) sa-si tina promisiunile facute. Manole Chiriac, presedintele Sindicatului Liber din Invatamint (SLI) Bacau si-a exprimat, in cadrul unei conferinte de presa desfasurata la sfirsitul saptaminii trecute, ca actiunea de azi va fo o reusita, mai toti profesorii fiind decisi sa mearga pina la capat pentru a-si primi drepturile. "Colegii de la sate s-au aratatti chiar nemultumiti de faptul ca greva dureaza numai o zi", a spus liderul sindical bacauan. Revendicarile dascalilor au fost structurate, amintim, in sase puncte: stabilirea unui salariu de referinta unic in invatamint, recolarea acestuia cu inflatia cumulata, ceea ce ar inseamna ca respectivul salariu sa fie de 1800.000 de lei, lamurirea statutului bibliotecilor universitare, acordarea tichetelor de masa, finalizarea, in regim de urgenta, a unei legi de salariazre a intregului personal din invatamint si respectarea, in totalitate, a Statutului personalului didactic. la toate acestea se aduga insa, de citeva zile, o alta mare nemultumire a profesorilor, in special a celor din mediul rural: reducerea masiva a sporului de tara. In aceste conditii, presedintele Chiriac crede ca nu-i mai poate opri nimeni pe profesori sa declansze greva generala, programata sa inceapa, foarte probabil, pe 7 iunie. Pina atunci, guvernantii vor trebui sa faca unui miting de protest, care va avea loc in Bucuresti si la care si-au anuntat participarea toate cele patru confederatii sindicale de ramura.
Revenind la protestul profesorilor bacauani, interesant e faptul ca, potrivit unor surse credibile, la unele licee elevii vor veni la scoala, desi marea majoritate a acestora vor sta acasa, in conditiile in care greva a fost anuntata inca de vineri. Mai mult, acelasi surse sustin ca la Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" se vor tine chiar si citeva ore, cel putin la doua discipline fiind programate inspectii. (Eduard CUCU)

Comentarii