Impostori cu cruce rosie

vineri, 16 martie 2001, 00:00
2 MIN
 Impostori cu cruce rosie

Campania de ajutorare a sinistratilor din Ardeal a creat teren propice escrocilor. Angajatii filialei din Bacau a asociatiei Crucea Rosie atrag atentia ca niste indivizi dubiosi, care pretind ca fac parte din organizatie, colecteaza bani pe la diverse blocuri din oras. Directorul filailei, Dan Marcel Babliuc, a fost sesizat telefonic de citiva bacauani, dar si de unul dintre salariatii asociatiei, asupra modului de operare a impostorilor. Intimplarea a facut ca in urma cu citeva zile, indivizii au ajuns cu colecta si la blocul 18, de pe strada Banatului, unde locuia si Gheorghe Danie, angajat la Crucea Rosie. El ne-a povestit ca trei barbati tineri umblau din usa in usa cu un tabel in mina spunind ca aduna ajutoare pentru Crucea Rosie.
"Pe tabel erau deja vreo sase nume, isi aminteste Danie. Iar sumele, intre 5.000 si 20.000 de lei". Pe angajatul organizatiei umanitare l-a pus pe ginduri nu numai stilul de colecta al dubiosilor, ci si legitimatiile acestora, trase la xerox, care ii recomanda ca venind din partea filialei din Piatra-Neamt. "Cind i-am invitat in casa, m-au refuzat, a continuat el. Iar atunci cind le-am cerut si un buletin de identitate, doi dintre ei au fugit pe scari".
Ceea ce l-a facut pe Gheorghe Danie sa fie suspicios au fost tabelele escrocilor. "Noi nu umblam din usa in usa ca sa stringem bani, de aceea atragem atentia populatiei sa nu le dea bani celor care procedeaza asa", a spus directorul Babliuc. Crucea Rosie stringe fonduri doar de la societati comerciale si institutii publice, pe baza de emitere de carnete inseriate. "Sint foarte rare cazurile in care mergem pe la casele oamenilor, a continuat Babliuc. Iar atunci, sintem in gurpuri de doua-trei persoane si anuntam in toata mass-media de actiunea noastra. In plus, purtam bluzoanele specifice Crucii Rosii si banii ii adunam in pusculite speciale". Cu alte cuvinte, semnele de identificare ale unei colecte reale initiate de Crucea Rosie sint bluzoanele, pusculitele, ambele cu antet, si legitimatiile care trebuie confruntate cu datele din buletin. In plus, pentru bani se elibereaza o foaie din carnetele care seamana cu niste cecuri. (Simona POPA)

Comentarii