Caută 
3 MIN
Muntele de reziduuri radioactive de la Sofert, aflat la marginea
Bacaului, a incitat pina acum mintile multor oameni de stiinta in
vederea gasirii unei utilitati sau a anihilarii efectelor nocive ale
acestuia. Bacauanul Neculai Constantinescu sustine insa ca a
gasit solutia pentru anihilarea radiului din muntele de fosfogips si
ca secretul consta in procesul de productie, nicidecum in
compozitia produsului final. „Pina acum, si romanii, si japonezii, si
suedezii care au venit si au facut teste si cercetari pe muntele de
fosfogips de la Sofert s-au gindit numai la diverse combinatii de
substante sau alte materiale in care sa inglobeze si praful acesta
de la Sofert. Eu am reusit, conform buletinelor de analiza pe care
le detin, sa anhilez radiul, principalul element radioactiv din aceste
reziduuri, in urma procesului de productie. Pina acum, nimeni nu
s-a gindit ca radiul ar putea fi distrus prin procesul de productie.
Mie mi-a venit ideea aceasta”, ne-a declarat Neculai
Constantinescu. Barbatul spune ca pina a ajuns la rezultatul de
acum i-a trebuit ceva timp, mai ales ca s-a ghidat dupa acelasi
principiu ca toti cercetatorii care s-au perindat pe la Sofert: diverse
combinatii cu diferite substante in care sa fie folosit si praful de
fosfogips. Abia cind a luat in calcul si procesul de productie,
rezultatele au fost spectaculoase.
Analizele de laborator ii dau dreptate
Constantinescu spune ca in decurs de citiva ani a tot testat modul
de combinare a fosfogipsului cu diverse alte materiale in vederea
obtinerii unor materiale de constructie. Pina la urma s-a oprit
asupra unei retete care contine doar deseuri si a reusit sa obtina
materiale de constructie din compozit termoplast: tigla, faianta,
boltari si vopsea pentru drumuri. „Toate acestea au in compozitie,
pe linga praf din muntele de fosfogips, si deseuri de plastic si chiar
de metale usoare, cum ar fi aluminiul din cutiile de bere. Acestea
sint amestecate pe baza unei retete proprii, si in urma procesului
de productie gindit de mine rezulta distrugea radiului din
reziduurile de praf de la Sofert. Produsele rezultate au o durata de
rezistenta de 200 de cicluri de inghet-dezghet, sint garantate 50
de ani, iar dizolvarea moleculelelor de plastic incepe dupa 200 de
ani. In plus, aruncate de la zece metri inaltime, nu se sparg. Asta,
in comparatie cu tigla de ceramica de exemplu, cea obisnuita, care
se sparge destul de usor, iar dupa 3-5 ani incepe sa se
innegreasca. In plus, la materialele de constructie gindite de mine,
gradul de absorbtie al apei este aproape inexistent”, sustine
Constantinescu. Toate aceste caracteristici, dar mai ales faptul ca
gradul de radioactivitate se incadreaza in limitele normale sint
atestate de buletinele de analiza de la Laboratorul de Igiena a
radiatiilor din Iasi, precum si de institutiile de specialitate din
Republica Moldova, locul unde bacauanul si-a pus deja in practica
citeva dintre idei, in colaborare cu alti colegi.
Materialele ar fi utile in industria chimica si in constructii
Rezistenta materialelor lui Constantinescu le recomanda, aproape
de la sine, in domeniile de activitate care presupun un grad mare
de coroziune: pavele pentru mediile chimice si petroliere, dar in
aceeasi masura si pentru constructiile uzuale. Tigla din compozit
termoplast este impermeabila, iar zapada nu se poate depune pe
astfel de materiale de constructie, atuuri care ar inlatura multe
dintre inconvenientele cu care se confrunta constructorii. „In plus,
toate aceste materiale ar fi scoase pe piata cu preturi mai scazute
in proportie de 30-40 la suta fata de cele actuale. Poate de aceea,
toti oamenii de afaceri la care m-am prezentat cu aceste rezultate
s-au aratat deosebit de interesati, dar ma poarta cu vorba in
privinta introducerii lor intr-un eventual proces de productie
industrial. Nu mi-am brevetat inventiile, pentru ca un asemenea
demers presupune ceva bani, dar in conditiile in care nu se arata
nimeni interesat de ideile mele imi voi vinde patentul in strainatate.
Aici sint prea mari interesele economice pentru producerea
materialelor clasice de constructie ca sa se permita introducerea
pe piata a unui produs mult mai ieftin si mai rezistent”, crede
Constantinescu. (Mirela ROMANET)
