Patroana strangulata

joi, 12 februarie 1998, 00:00
3 MIN
 Patroana strangulata

Elena Pirvu Berbecaru, patroana firmei Inconteh din Onesti, a fost gasita moarta ieri dimineata de catre fratele sau, Nicu Pirvu, care ii este si asociat la firma. Cei doi trebuiau sa plece ieri dimineata dupa marfa, la Bucuresti, insa cind Nicu Pirvu a trecut sa-si ia sora, a gasit-o fara viata in holul apartamentului ei – dupa cum el insusi ne-a declarat. Surse din cadrul Spitalului Onesti au spus ca primele constatari ale medicilor legisti au dus la concluzia ca Elena Berbecaru ar fi fost strangulata. Mai mult, declaratia lui Nicu Pirvu conduce la ideea ca sora sa a fost si jefuita de o insemnata suma de bani.
Pe de alta parte, maiorul Emil Morosanu, loctiitorul sefului Politiei municipale Onesti, a refuzat sa comenteze evenimentul, motivind ca publicarea detaliilor privind moartea femeii ar ingreuna cercetarile.
In virsta de 45 de ani, Elena Berbecaru locuia impreuna cu fiul ei, Bogdan, elev in clasa a XI-a, intr-un apartament situat intr-un bloc de locuinte de pe strada Plopului nr. 1 din Onesti. Apartamentul fusese inchiriat de aproximativ o jumatate de an, pentru ca Elena divortase.
Fratii Pirvu administrau impreuna un magazin situat pe B-dul Oituz din Onesti, in imediata apropiere a cinematografului "Oituz". Vinzatoarele de aici spun ca patroana lor, ca de obicei, a ramas, cu o seara inainte, pina la ora 23.00 in magazin, unde a facut monetarul. Elena venea dimineata prima la magazin si pleca ultima, dupa ce se asigura ca totul este in ordine.
Marti, 10 februarie, a plecat acasa cu gindul sa pregateasca – dupa cum sustine fratele ei – o deplasare la Bucuresti, dupa marfa. Plecarea urma sa aiba loc miercuri dimineata, pe la ora 4.00, cind Nicu urma sa vina cu un angajat al sau, Florentin Paiu, la locuinta Elenei, de unde sa plece impreuna cu masina.
"Am gasit-o pe sora mea linga usa de la intrare, cazuta, cu o mina la gura – ne-a declarat Nicu Pirvu. Era gata imbracata, ca de drum. Mina ei era insa plina de singe, iar chipul foarte palid. In geanta pe care care o avea asupra ei nu s-au gasit bani, desi e sigur ca avea o suma importanta pentru ca plecam impreuna dupa marfa". Cei doi au dus-o pe femeie la spital, dupa care au anuntat Politia.
Corpul femeii devenise deja usor rigid cind a fost luat din casa. De la primele ore ale diminetii, politistii au supravegheat zona in care s-a intimplat prezumtiva crima. La parterulul blocului in care traia Elena stau in gazda, la parter, doua tinere.
Mariana Damian are 15 ani si este eleva. Impreuna cu o alta vecina, Gabriela Pavalache, ea spune ca in noaptea in care Elena a fost gasita fara viata a auzit, in jurul orei 2.00, zgomote la usa moartei.
"Erau niste barbati. Nu stim citi, pentru ca ne era teama sa deschidem usa si sa ne uitam. Stim ca la un moment dat in casa s-au auzit tipete si lovituri inabusite, parca era o lupta. Pe geamul de la bucatarie l-am vazut iesind din bloc pe pe fiul decedatei, impreuna cu ciinele. Nu l-am mai vazut, insa, daca s-a mai si intors" – ne-a spus Mariana Damian.
Din celalalt apartament de la parterul blocului, vecinii spun ca n-au auzit mai nimic: "Pe la ora 4.00 stim ca au venit niste barbati, dintre care unul era fratele ei, Nicu. I-am mai vazut cind au luat femeia si au dus-o la masina".
Vecinii spun ca Elena era o femeie linistita, nu primea vizite care sa bata la ochi si nu-i tulbura cu nimic. Nu-si pot explica ce s-a intimplat, dar spun ca Elena, desi mica de statura, era bine facuta si ar fi rezistat unei eventuale agresiuni fizice usoare. (Luminita PATRATEANU, Petru DONE)

Comentarii