Sofert a calcat din nou in strachinile cu amoniac

marți, 27 iulie 2004, 23:00
2 MIN
 Sofert a calcat din nou in strachinile cu amoniac

Combinatul chimic Sofert se va alege, foarte probabil, cu o noua
amenda din partea Garzii de Mediu, dupa ce, luni seara, i-a gazat
din nou pe bacauanii ce locuiesc in zona de sud a orasului. „In
jurul orei 21,30 am fost sunati de mai multi locuitori de pe strada
Republicii, care au reclamat faptul ca in zona era un puternic
miros de amoniac. Masuratorile efectuate au confirmat spusele
cetatenilor, concentratia de amoniac fiind de 1,9 miligrame pe
metru cub, in conditiile in care maximul admis este de 0,3
miligrame pe metru cub”, ne-a declarat Iulian Movila, directorul
Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului. In aceste conditii,
sanctionarea celor de la Sofert cu o noua amenda pare a fi doar o
chestiune de timp, numai ca, pina aseara, comisarii Garzii de
Mediu nu stabilisera valoarea acesteia. „Colegul meu care a fost
aseara (luni seara, n.r.) pe teren a plecat si, probabil, valoarea
amenzii va fi stabilita in cursul zilei de miine (astazi, n.r.). Data
fiind valoarea destul de mare a concentratiei, probabil ca valoarea
amenzii va aproape de maxim, adica aproximativ 200 de milioane
de lei”, ne-a declarat Titi Secara, comisar la Garda de Mediu.
Pe de alta parte, poluarea cu amoniac de luni seara a fost destul
de suprinzatoare, atit timp cit instalatii de uree de la Sofert este,
momentan, inchisa. De asta data, insa, poluarea a avut drept
cauza, potrivit acelorasi surse, o scurgere produsa in momentul
incarcarii cu amoniac a unor vagoane. De altfel, inchiderea
instalatiei de uree a dus la disparitia aproape totala a amezilor
date de catre Protectia Mediului pentru poluare cu amoniac,
amenzi care, numai anul trecut, au depasit un miliard de lei.
(Eduard CUCU)

Comentarii