Vindecare miraculoasa

Chiraca Tilita, din Orbeni este, la 57 de ani, o femeie vioaie si agera la minte; desi spune ca nu are prea multa carte, gaseste raspuns la orice si te lamureste pe loc in orice problema. Dar Chiraca a fost pina acum circa o luna de zile un om tintuit la pat de o boala necrutatoare, pe care a contractat-o cu 25 de ani in urma si care a obligat-o, in tot acest rastimp, sa mearga de ici pina colo in genunchi si sprijinita in miini sau, cum spune chiar ea, "in patru labe". In acest fel, femeia a crescut trei copii si citeva rinduri de nepoti, indurind dureri de nedescris. Ca si cum viata nu i-ar fi luat destul din fericirea pe care si-o dorea, a mai fost sa-l piarda definitiv si pe unul dintre fiii sai, in floarea virstei. Atunci, au dus-o la mormint, sa-si vada copilul pentru ultima oara, patru barbati, pe brate.
Un articol de presa i-a schimbat viata
Medicii i-au spus Chiracai din Orbeni ca boala ei se numeste leuconevraxita – o afectiune cauzata de supararile mari pe care le-a indurat si care i-au afectat sistemul nervos. "Un doctor din Bucuresti mi-a spus ca sint ca pinza tesuta in razboi" – isi aminteste Chiraca Tilita. Adica muschii devenisera ca de piatra si nu mai raspundeau la nici o comanda. "Cind am nascut un copil am zacut noua luni, insa dupa al treilea nu m-am mai putut misca de loc". Chiraca a luat-o din doctor in doctor, a primit zeci, sute de retete si tratamente, dar fara nici un folos. "Am cheltuit bani cu milioanele – spune ea – si am ajuns sa le spun doctorilor sa ma taie asa, pe viu, ca nu-mi pasa, numai sa-mi aline durerea".
Acum o luna, poate si mai bine, o sora a Chiracai, din Valea Seaca, a gasit intr-o revista citeva date despe un vraci cu puteri miraculoase, din Ivesti (Galati). S-au pornit la drum, cu o a treia sora a lor, tot din Orbeni, toate suferinde de cite ceva. Lenuta, din Valea Seaca, avea piatra la fiere si o proasta circulatie periferica, iar Antonia, din Orbeni, suferea de astm si inflamatii la picioare. La Ivesti au intrebat din om in om si au dat de casa vraciului. Il cheama Nicu Micu, iar despre el Lenuta spune ca e un om obisnuit, acum in virsta, care a suferit greu la viata lui de o boala, de care s-a vindecat tot cu ceaiuri si bai de plante.
De atunci, omul a adunat plantele medicinale, a preluat retetele de la vindecatorul sau si acum "fabrica" el insusi leacuri. "Face un ceai din 115 plante, numai de el stiute" – spune Lenuta.
La Nicu Micu se intra, insa, numai cu programare, atita clientela a ajuns sa aiba. Femeile din Orbeni s-au temut ca au batut drumul degeaba, cind au aflat. "Stiam eu ca nu ne merge bine – ne-a spus Chiraca – pentru ca pe drum ne taiase calea un iepure". Micu nu le-a intrebat de acte de la doctori sau de retete. Le-a pus pe fiecare sa-si povesteasca bolile. Pe Chiraca chiar a dojenit-o: "Cum ai putut sa te chinui atita timp, femeie? Boala ta e foarte veche". Citea intr-o carte si scria ceva. I-a spus cum si ce sa faca cu plantele pe care i le-a recomandat si i-a dat intr-un bidon de plastic un sirop gata preparat. Atit. Cu ele urma sa faca bai repetate. "Sa fii cu gindul La Dumnezeu, iar cind mai vii la mine ai sa vii dreapta" – i-a mai spus Nicu Micu.
Chiraca si-a vazut vindecarea in vis
Femeile au venit acasa cu sperante mari si s-au pus pe tratamente cu bai si ceaiuri. Chiraca avea, insa, nevoie de un insotitor, sa se poata misca, iar norocul i-a venit de la o nepotica. "N-a fost nevoie de ea prea mult – zice Chiraca. Mai greu a fost sa ma imbaiez prima data, chiar si a doua oara. A treia zi ma miscam singura, fara probleme". "Reteta" vraciului din Ivesti era relativ simpla: bai de plante cu nume pitoresti, populare, care la Orbeni se gasesc din belsug, pe dealuri. Dealurile se vad din curtea casei, iar Chiraca ne arata locurile cu mina. Plantele se numesc "laba gistei", "coada soricelului", "coada lupului", "parul ursului" si "ciubotica cucului". Femeia face si ceaiuri si bai, dar tine si un regim strict, recomandat tot de Micu. Ea spune ca nu se abate de la ele si, in citeva zile, are de gind sa-i mai faca o vizita vindecatorului sau. "Stiam ca se va intimpla ceva – povesteste Chiraca Tilita -, pentru ca am avut un vis inainte de a pleca la Ivesti. Se facea ca eram pe o cimpie verde, mare, unde numai un bordei parca era. M-am sucit pe acolo si am intrat. Am dat peste un barbat care m-a intrebat rastit: ce caut eu acolo? Sint straina – i-am zis. Da’ de ce mergi asa? Sa mergi drept!".
Astazi toate trei surorile spun ca bolile le-au fost luate cu mina. "Poate sa fie si increderea in noi – ne-a spus Lenuta Petreanu, din Valea Seaca. Oricum, eu nu mai am dureri, Chiraca mege bine si e in culmea fericirii, iar Antonia nu mai are astm".
(Petru DONE)