Nemultumirile medicilor de familie se vor clarifica in instanta

miercuri, 20 februarie 2002, 00:00
5 MIN
 Nemultumirile medicilor de familie se vor clarifica in instanta

Colegiul National al Medicilor din Romania a dat in judecata Casa Nationala de Asigurari de Sanatate pentru incalcarea hotaririi de Guvern privind finantarea asistentei medicale primare pe anul in curs. Potrivit legii, in anul 2002, asistenta medicala primara trebuia sa primeasca o suma cel putin egala cu valoarea cotelor aprobate pentru anul trecut – respectiv 9% din alocatiile bugetare, la care se adauga indexari in functie de rata inflatiei. Colegiul National al Medicilor a semnat protocolul privind valoarea alocatiilor bugetare pentru asistenta primara, cu mentiunea ca acestea trebuie sa se incadreze in valorile impuse de lege. Cind presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Eugeniu Turlea, a decis ca valoarea cotelor respective este de 7,2%, Colegiul National al Medicilor a hotarit ca medicii de familie nu pot accepta regularizarea bugetului din luna martie, intrucit o parte dintre acestia vor fi deja in pragul falimentului. Pentru a se evita falimentarea activitatii medicilor de familie, membrii asociatiilor profesionale din medicina primara au organizat in ultimele zile mai multe intilniri, pentru a stabili cum vor actiona in perioada urmatoare, intrucit nici cresterea valorii punctului de la 8273 lei la 10.046 lei nu rezolva situatia critica a acestui sector sanitar.
Faptul ca pentru medicina de familie nu s-au luat masuri concrete pentru a se ridica in locul pe care il merita a fost amplu dezbatut, dupa cum v-am mai informat, in emisiunea "Monitorul pe unde" de saptamina trecuta la Radio Kiss-FM, unde au participat atit reprezentanti ai Casei Judetene de Asigurari de Sanatate cit si ai Cologiului Medicilor din Braila. Pentru a clarifica venitul unui medic de familie, despre care s-a vehiculat ca ajunge la sume impresionante, dr. Ileana Ursulica, medic de familie, ne-a declarat ca situatia nu este deloc satisfacatoare si ca, practic, medicii din medicina primara sint la limita subzistentei.
"Am facut niste calcule pentru un medic de familie care are pe listele proprii 2000 de pacienti adulti si rezulta ca suma care revine unui cabinet este de aproximativ 22 milioane lei lunar. Din acesti bani, 7 milioane reprezinta salariile celor doua asistente, pe care sintem obligati sa le platim; cheltuielile pentru lumina, caldura, apa, telefon, inseamna 2,5 milioane lei; plata unui contabil si a unei femei de serviciu inseamna 1,5 lei pe luna; medicamentele si materialele sanitare, la care se includ atit medicatia de urgenta, cit si seringi, vata, spirt, testele de glicemie, etc. inseamna in jur de 1 milion lei. In plus, se consuma aproximativ 500.000 lei pe detergenti, sapun, dezinfectante, consumabile de tipul retetelor. Bilete de trimitere, adeverinte, formulare tipizate pentru raportari lunare, pe care le facem atit catre CJAS, cit si catre Directia Muncii, Somaj, Sanatate etc. inseamna cam 700.000 lei pe luna. Pentru deplasarile medicului la domiciliul pacientilor se cheltuie, in functie de posibilitati, cca. 1,5 milioane pe combustibil. La aceste cheltuieli se adauga abonamentele la revistele de specialitate, care sint impuse medicului de schimbarile rapide care se petrec in domeniul cunoasterii medicale, care sint estimate la minimum 300.000 lei lunar, desi numai o carte buna costa aproape un milion. Tot la cheltuieli sint incluse si darile medicului catre asigurarile de sanatate, asigurari sociale, impozite etc. care inseamna inca 2,5 milioane lei.
Dupa ce isi plateste toate darile, un medic care are 2.000 de pacienti pe lista ramine cu aproximativ 3,5 milioane lei", a precizat dr. Ileana Ursulica.
"Trebuie sa ne gestionam saracia"
La cifrele prezentate mai sus, medicii nu au luat in calcul un minim de dotare a cabinetelor medicale, care, pentru anul 2002, inseamna mai mult decit un stetoscop, un tensiometru sau ce a mai putut sa-si cumpere pina acum un medic de familie. Desi fiecare medic si-ar dori in cabinet un electrocardiograf sau un microanalizor, aparatura pentru un minim de analize medicale, bugetul de practica existent pina acum nu le-a permis medicilor de familie sa faca investitii in cabinetele in care lucreaza. Dr. Paula Popa, medic de familie, ne-a spus ca, in baza Normelor Contractului-Cadru si a Legii 145, investitiile permise de lege au fost minimale in cabinetele de medicina primara.
"Legea a permis emiterea unor norme de aplicare a Contractului-Cadru prin care ni s-a interzis sa facem investitii. Daca pina acum nu ne-au putut permite sa ne dotam cabinetele, de acum incolo ne va fi foarte greu. Legea a permis existenta unor case paralele de sanatate la o tara saraca, unde trebuie sa ne gestionam saracia, de aceea, medicii trebuie sa se manifeste solidari. Pe de alta parte, conducerile CNAS si MSF au redus foarte mult palierul listei de capitatie, care este optim numai intre 1.500 si 2.000 de asigurati. Daca medicul de familie are peste 2.000 de asigurati pe liste, calitatea actului medical scade drastic, daca sint pina in 1.500 de angajati, medicul poate supravietui, iar sub 1.000 de inscrisi pe lista, medicul da faliment. Probleme de acest fel sint in mediul rural, unde exista cite cinci puncte sanitare, in cinci sate si doar 700 – 800 de asigurati. Populatia nu este de vina si are nevoie de asistenta medicala, dar nu se stie ca medicul nu-si poate plati cite o asistenta pentru fiecare sat", a precizat dr. Paula Popa.
"Unii medici nu au fost prea interesati de asiguratii inscrisi pe liste"
In replica, dr. Calina Nicolesco, sef serviciu Acreditare si control CJAS, ne-a declarat ca, in cursul anului trecut, s-au inregistrat o serie de nereguli in rindul medicilor de familie, in sensul ca acestia nu au fost prea interesati de calitatea de asigurat a persoanelor in ceea ce priveste acordarea unor servicii platite de catre CJAS.
"S-a raportat evacuarea de bilant efectuata la persoane neasigurate, s-au raportat servicii medicale care nu s-au regasit la control inscrise in registrele de evidenta sau in fisele de consultatii sau, mai mult, s-au raportat servicii medicale care erau inscrise in fise de catre asistenta medicala si neparafate de medic.
In acest sens, acea nemultumire a asistentelor medicale, care va urma in curind dupa nemultumirea medicilor, este pe undeva fondata; de multe ori, asistenta medicala efectueaza unele activitati in contul medicului, iar aceste servicii sint platite medicului", este de parere dr. Calina Nicolesco.
Unul din trei medici de familie este in pragul falimentului
Dincolo de toate problemele cu care se confrunta, medicina primara a fost si ramine primul si cel mai important segment al asistentei medicale. Prima usa pe care o deschide omul bolnav este cea a medicului de familie, care incearca, in functie de dotarea pe care o are cabinetul, sa-i acorde primul ajutor. La Braila, 7 medici de familie risca sa-si inchida cabinetele, prin faliment.
Alti 6 medici, care au intre 1.000 si 1.500 asigurati inscrisi pe liste, cu venituri care nu pot acoperi cheltuielile cabinetelor in care isi desfasoara activitatea. In tara, 33% din medicii de familie sint in prag de faliment, ceea ce l-a facut pe Mircea Cinteza, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, sa actioneze in instanta Casa Nationala de Asigurari de Sanatate pentru nerespectarea legii de finantare a asistentei medicale primare. (Tudorita TARNITA)

Comentarii