Prostituatele s-au pocnit pentru trotuar

sâmbătă, 02 februarie 2002, 00:00
3 MIN
 Prostituatele s-au pocnit pentru trotuar

Meciul interlop dintre Nelu Ogeaga si Marian Ivan, transmis in direct acum doua saptamini din incinta restaurantului Kreta, se pare ca a avut o audienta record in lumea pestrita a orasului. Pentru ca, iata, batalia a dat idei si altor persoane de a regiza cafturi memorabile in plina strada, cu martori ca la balamuc. Primele care au incercat sa se ridice macar la genunchiul scandalului din Kreta au fost prostituatele. Amatoarele de proaste moravuri din Galati au boxat, miercuri seara, unde in alta parte decit la categoria "ultraj contra bunelor moravuri", pe ringul din fata barului Agatur. La finalul partidei, arbitrii "oculari" au dat un verdict care a fost primit cu huiduieli in ambele colturi: meci egal.
Campania de retrocedare a trotuarelor – faza pe cartiere
Trebuie spus din capul locului ca inclestarea a fost inegala: cinci contra sapte. Atita timp insa cit nimeni n-a facut contestatie, ne abtinem si noi de la alte comentarii. Gongul de inceput s-a dat in jurul orei 23.45. Spectatori: vreo 15-20 de oameni ai muncii care asteptau in Tiglina II probabil ultimul maxi-taxi si citiva soferi de taxi, privilegiati ca au putut urmari soul din masina. Initial, in lupta s-au angrenat doar trei producatoare. "Fa, daca te mai prind p-aicea, te sparg la nas. Hai, da-i drumu’ acasa, ca ma-nervezi!", a sunat provocarea lansata de tabara formata din doar doua fetite. Spunem "doar", pentru ca in mai putin de jumatate de minut pe trotuar au aparut, nu ca din pamint din iarba verde, ci precum din boscheti inca opt-noua panarame, dupa cum le-a catalogat asistenta. In apararea sau contra celei care am dedus ca are porecla "Fa". Apoi, a urmat Marele Caft de la "Agatur". Pumni in freza, geci rupte, ruj mincat de ciuda sau foame – nimeni nu a putut stabili cu exactitate – pantofi cu toc expediati naprasnic in cap, paruiala ca la plata alocatiilor. Asta au putut savura cei care au prins un unghi bun pe trotuar. Smacurile pentru care fiecare dintre producatoare a pus serios fundul la bataie sareau intr-o veselie, dupa care a inceput sa se verse si ceva singe. Meciul a durat aproximativ 10 minute, adica vreo trei reprize. Nu se stie sigur, dar se pare ca oboseala, lipsa unui antrenament adecvat pentru astfel de inclestari, si-a pus amprenta pe desfasurarea ostilitatilor. Unii dintre spectatori au conchis ca batalia s-a intrerupt pentru ca prostituatelor le-a fost frica de Politie. Au revenit apoi, si pe buna dreptate, pentru ca n-are cum sa-ti fie frica de cineva care nu-i de fata si care in cel mai fericit caz putea sa apara dupa o ora. Doua. Trei. Astfel ca opinia generala a fost aceea ca fetitele s-au paruit asa de control, ca sa demonstreze ca trotuarul este al al lor, nu a urmaselor urmaselor prostituatelor fara vechime in cimpul muncii. Iata ca s-a imputit rau de tot treaba in societate, daca au inceput sa se revendice pina si trotuarele. Nu se mai depun cereri, ci se depun scatoalce in teasta celui/celei care nu accepta sa fie evacuat. Nu stim de ce, dar ne vine sa strigam in cor: "Sa vina Politiaaa!" Stim, ca de fiecare data, Politia e pe drum. Sa nu se-nteleaga gresit, dar miercuri seara, bine-ar fi fost ca Politia sa faca trotuarul. L-o fi facut, dar in mod cert nu pe cel din fata de la Agatur. (Iulian GROSU)

Comentarii