Sclavi la sirbi

marți, 24 aprilie 2001, 23:00
2 MIN
 Sclavi la sirbi

Tentatia imbogatirii peste noapte prin acceptarea unei oferte de munca in strainatate face in continuare multe "victime". De multe ori, ofertele prezentate la mica publicitate se dovedesc a fi adevarate capcane pentru cei care apeleaza la aceste anunturi in care se promit salarii fabuloase. Odata trecuti granita, oamenii sint "cazati" in fel de fel de imobile darapanate, le sint luate pasapoartele, dupa care sint obligati sa munceasca pe nimic. Printr-un asemenea calvar a trecut recent un galatean care, in cele din urma, a reusit sa fuga de la "patronul" sirb si s-a intors la Galati, sperind sa reuseasca sa-i aduca in tara si pe prietenii sai, ramasi la Belgrad.
M.M., in virsta de 25 de ani, a ajuns protagonistul unei asemenea intimplari dupa ce a zarit intr-un ziar un anunt in care se ofereau locuri de munca in conditii mai mult decit avantajoase. Pentru a afla mai multe amanunte, tinarul s-a prezentat la "sediu", amplasat intr-un apartament din Micro 19. Aici, M.M. l-a gasit pe Joli, un sirb care i-a promis ca, in cazul va accepta oferta, va primi un salariu intre 350 si 900 de marci pe luna, in functie de calificare. In ziua de 4 februarie, tinarul, impreuna cu alti 23 de galateni, s-a hotarit sa plece la Belgrad. Din intregul grup au reusit sa treaca granita 22 de persoane. Desi li se promisese ca vor fi locui in conditii foarte bune, galatenii au fost "cazati" in beciul unei vile in constructie, aflata la periferia Belgradului. Vreme de citeva saptamini, acestora le-a fost rationalizata mincarea, cei 22 de galateni primind, pe saptamina, cinci kilograme de cartofi si cite doua kilograme de orez si fasole. Galatenii erau obligati sa munceasca cite 11 ore pe zi intr-un santier de constructii, iar in mijlocul zilei se pomeneau in "inspectie" cu cumnatul lui Joli, politist la Comandamentul Politiei Belgrad, care se plimba cu pistolul in mina pentru a-i intimida. In plus, pentru a nu "evada", galatenilor le-au fost luate pasapoartele sub pretextul ca li se vor elibera anumite permise. Desi Joli refuza sa ii plateasca, din cind in cind acesta le dadea cite 40 de dolari pentru a iesi in oras. Cu toate acestea, M.M. a reusit sa-l pacaleasca si sa obtina de la "patronul" sau suma de 140 de dolari, motivind ca trebuie sa ii trimita banii surorii sale, care este plecata in Canada, si ca urmare are nevoie si de pasaport.
In cele din urma, impreuna cu alti trei "colegi", M.M. a reusit sa urce intr-un tren, de unde a ajuns in Romania. Tinarul sustine ca printre cei ramasi la Belgrad se afla multi dintre prietenii sai: Gelu Nitoi, Constantin Zahara si alti galateni carora nu le cunoaste numele de familie- Fane, Relu si Bogdan. M.M. spera ca autoritatile romanesti se vor sesiza despre acest caz si vor reusi sa ii elibereze si pe tovarasii sai. (Cristina SARBESCU)

Comentarii