Trei sferturi din oras nu are apa potabila

vineri, 28 ianuarie 2000, 00:00
3 MIN
 Trei sferturi din oras nu are apa potabila

Statia de captare a apei de la Priza Dunarii, aflata in exploatarea Sidex, a intepenit miercuri, in jurul orei 22,00. Potrivit specialistilor Apaterm, ea s-a blocat din cauza sloiurilor de gheata care s-au prins in sitele prin care trece apa inainte de a fi filtrata. "Aceasta statie, care se afla in exploatarea Sidex, pompeaza apa de suprafata si deserveste aproape trei sferturi din oras, dar si uzul intern al Combinatului. Trebuie precizat ca marti si miercuri noapte temperaturile deosebit de scazute, de -17 grade, au condus la aparitia sloiurilor de gheata pe Dunare. In aceste conditii, canalele prin care trece apa pentru a fi filtrata au fost obturate, iar noi am fost obligati sa reducem presiunea pina la cota de avarie", ne-a spus seful serviciului de relatii cu publicul al Apaterm, Silviu Lascar.
Miercuri noapte, sefii fostei regii au hotarit sa opreasca de tot apa calda pentru ca materia prima captata sa poata fi folosita pentru deservirea populatiei cu apa rece. Cu toate acestea, nu mai putin de noua cartiere din Galati au ramas de la primele ore ale diminetii de ieri fara un strop de apa. Astfel, galatenii care locuiesc la blocurile din Tiglina 1, 2, 3 si 4, Centru si microraioanele ce compun Cartierul Dunarea (mai putin cei ce locuiesc la parter), s-au trezit joi dimineata ca nu se pot spala. Demn de semnalat este faptul ca in aceasta situatie s-au aflat si abonatii casnici ai Apaterm care locuiesc la casele situate in cartierele amintite.
Situatia este dramatica
Situatia de-a dreptul dramatica in care se afla peste trei sferturi din populatia orasului, a bagat in priza autoritatile, care au hotarit, ce-i drept cu intirziere, sa faca ceva pentru a alunga sloiurile de gheata din preajma Statiei de captare. Ieri, in jurul oreo 10,00, in zona unde se pompeaza apa pentru cele sase cartiere lasate pe uscat au fost aduse doua impingatoare apartinind Navrom si AFDJ care au incercat sa imprastie blocurile de gheata depuse pe site. Pina in jurul orei 15,00, tentativele au esuat, iar cei peste 200.000 de galateni ramasi "pe uscat" nu primisera inca nici un strop de apa la robinete. Din fericire, cele trei spitale aflate in zonele afectate (Judetean, Pediatrie si Boli Infectioase) nu au avut de suferit deoarece au apelat la rezervele pastrate special pentru situatii limita. Pentru prima oara in ultimii doi ani, locatarii se vad nevoiti sa se apuce de carat galeti cu apa de pe uinde gasesc si sa-si umple cazile ochi, pentru a avea cu ce sa se spele sau sa nu moara de sete. Sidex, care initial a fost afectat de blocarea Statiei de captare priza Dunarii, a iesit rapid din criza racordindu-se la statia "Siretul". Astfel, Combinatul a rezolvat de la primele ore ale diminetii problema alimentarii cu apa necesara uzului intern. Specialistii Apaterm spun ca lichidul captat de la statia Siretul nu este potabil si din aceasta cauza nu a putut fi livrat locatarilor. Ieri, la inchiderea editiei, sefii fostei regii erau foarte rezervati in a face declaratii cu privire la remedierea acestei situatii grave aparute in oras rezumindu-se doar la a spune ca "la fata locului se lucreaza". "Nu putem spune cu exactitate cind vom putea sa prestam servicii la capacitate normala deoarece sloiurile de gheata par greu de indepartat. Speram ca miine (n.r. – astazi) sa livram din nou apa potabila la presiunea obisnuita, pentru ca vine sfirsitul de saptamina si in plus cu cit se prelungeste perioada de criza cu atit este mai grav", a mai spus Silviu Lascar. (Iulian GROSU)

Comentarii