Patronul de la Pizza House, dat in judecata pentru furt de apa

duminică, 21 noiembrie 2010, 22:56
2 MIN
 Patronul de la Pizza House, dat in judecata pentru furt de apa

Administratorul de la Pizza House va fi judecat pentru furt calificat, pentru ca a sustras apa din conductele Apa Vital. Potrivit actului de acuzare intocmit de procurori, firma detinuta de Nicolae Robertino Soare (35 de ani), cu domiciliul in Roman, nu avea incheiata conventie cu asociatia de proprietari a blocului in care isi desfasura activitatea pentru furnizarea de utilitati si nici nu achitase contravaloarea consumului de apa. La jumatatea lunii iunie 2009, presedintele si administratorul asociatiei au debransat pizzeria de la reteaua de apa. Anchetatorii au precizat ca acestia au taiat conducta principala de alimentare de la subsolul imobilului, blocul CL5 din spate la Billa, si au sigilat-o. Potrivit actului de acuzare, pina in septembrie 2009 nu au mai fost inregistrate diferente la consumul de apa. Incepind cu acea luna insa, au inceput din nou sa apara diferente intre consumul inregistrat pe apometre si cel de pe facturi, diferentele fiind similare cu cele dinaintea debransarii pizzeriei. Anchetatorii au precizat ca administratorul asociatiei a incercat sa intre in interiorul punctului de lucru pentru a vedea daca societatea s-a bransat ilegal la retea, insa nu i s-a permis accesul. La jumatatea lunii octombrie 2009, reprezentantii asociatiei au depus plingere impotriva patronului pizzeriei, iar procurorii au cerut autorizatie de perchezitie a punctului de lucru. In urma descinderii, echipele de control formate din reprezentanti ai Apa Vital si ai asociatiei de proprietari au descoperit mai multe instalatii artizanale, racordate la conductele de alimentare care traversau spatiul localului si care alimentau grupurile sanitare, centrala termica si bucataria. Asociatia de proprietari a precizat ca se constituie parte civila cu peste 6.800 de lei reprezentind consumul de apa aparut in plus pe facturi in perioada septembrie 2009 – iulie 2010.

Comentarii