Romascanii isi fura vecinii

vineri, 28 octombrie 2005, 23:00
2 MIN
 Romascanii isi fura vecinii

Campania de debransari in urma careia sute de romascani au ramas fara
apa i-a determinat pe administratori sa incerce sa gaseasca o solutie
pentru a le intrerupe alimentarea cu apa doar datornicilor, fara sa sufere si
cei care au facturile la zi. Desi datornicii care le-au permis echipelor Acva
Serv sa le taie apa din casa au fost felicitati, se pare ca, uneori, aceasta
fapta buna avea un dedesubt necurat. Cu acordul rau-platnicilor,
administratorii si angajatii Acva Serv i-au debransat pe acestia de la apa.
Nu mica le-a fost mirarea angajatilor Acva Serv cind, dupa o saptamina,
cind au dorit sa vada daca sigiliul nu a fost rupt, acestora nu le-a mai fost
permisa intrarea in apartament. „Unii dintre cei care ne-au lasat sa-i
debransam au gasit diverse modalitati sa fure apa. Noi am blindat
conductele si am pus sigilii, iar cind am venit sa verificam integritatea
instalatiilor, nu am mai fost primiti. Grav este faptul ca ei figureaza la
asociatie ca fiind debransati, in timp ce, de fapt, ei si-au facut o alta
instalatie improvizata si consuma apa. Cu hirtia de debransare in mina,
administratorii nu ii pun la plata pentru apa, iar vecinii trebuie sa suporte si
costurile datornicilor”, a declarat Cristian Buzdugan, directorul tehnic al
Acva Serv.
Una din asociatiile de proprietari din Roman a solicitat conducerii AcvaServ
sa ceara aprobarea, in Consiliul Local, a unei hotariri pentru ca datornicii sa
nu se mai rebranseze fara acordul asociatiei sau a societatii de gospodarire
comunala. „Cei bransati individual pe scara de bloc s-au rebransat fara
acordul nostru sau al dumneavoastra. Solicitam luarea de masuri pe care
sa ni le comunicati, pentru a fi afisate pe scarile bloc, astfel incit proprietarii
sa fie informati despre masurile ce se vor lua impotriva celor care se vor
rebransa ilegal”, se arata intr-o adresa trimisa de catre Asociatia de
proprietari nr. 43.
Conducerea Acva Serv a precizat ca, totusi, sint si datornici de buna
credinta, care au recunoscut ca nu pot plati, au acceptat sa fie debransati
individual si le permit angajatilor Acva Serv sa verifice daca sigiliul nu a fost
rupt, numai pentru ca vecinii bun platnici sa nu ramina fara apa din cauza
lor. (Claudia MATEI)

Comentarii