Viata in Satul Olimpic

Capatul orasului pare capatul lumii. Albul imaculat al zapezii este murdarit de fumul negru care iese din
cosuri. Nu din toate, pentru ca nu toti au bani pentru lemne. Sute de oameni convietuiesc aici in conditii
greu de inchipuit. Unii s-au obisnuit, altii sint multumiti, iar ceilalti isi accepta soarta, revoltindu-se ca
lumea e nedreapta.
In grajdurile construite ca locuinte traiesc oamenii. Sint sute de familii. De-a lungul coridoarelor reci, pline
de zoi inghetate, si in spatele usilor inchise traiesc oameni. Fiecare cum poate. Sute de ciini, murdari si
bolnavi, se plimba in voie pe holuri. Un catelus mort de frig a fost uitat pe linga perete. De sub usi patrunde
un miros inecacios de fum. Camerele sint mari atunci cind familiile nu sint numeroase. Soba da caldura
atunci cind sint lemne de foc. Cei mai multi locatari din Satul Olimpic traiesc din ajutorul social sau din
alocatiile copiilor. Renunta la banii de la Primarie pentru un brat de lemne. „Am luat 300 de kilograme de
lemne. Ne ajung citeva zile. Depinde de cit de cald vrei sa iti fie. Traim aici noua persoane: eu, concubinul
si cei sapte copiii. Ne-am invatat sa traim din putin”, spune o femeie. La 30 de ani, fara nici un venit,
aceasta mai asteapta un copil.
Indiferent unde intri, toate incaperile sint la fel. Aceleasi sint si problemele. Fetele lor sint altele. Sint uniti.
Te inconjoara si iti povestesc tot ceea ce simt si traiesc. Se pling de conditii, dar sint bucurosi ca au un
acoperis deasupra capului. Si-ar dori sa aiba baie proprie, lumina sau macar apa in camera. Multi dintre
copilasi merg la scoala. Fara lumina, acestia invata la lumina luminarii. „Ne facem nevoile ca la arest: in
galeata. Dimineata, o aruncam pe cimpie”, spune un alt om.
Nu toti sint necajitii. Unii au reusit sa-si gaseasca o slujba. Au bani de lemne, au televizor color in casa, iar
soba nu sta sa se darime. Numai ca dintre sutele de suflete numai citiva au reusit sa transforme grajdul in
casa. „Eu si cu sotia lucram. Avem lumina, ne-am varuit incaperea si am mobilat-o. Daca muncesti, poti
face ceva. Stam bine aici, dar fara baie si fara apa nu se poate trai. Nu pot sa-mi las nevasta sa mearga pe
cimp sa-si faca nevoile. Copilul meu il tin la parinti, pentru ca nu-l pot lasa aici sa creasca. Nu sint conditii
pentru a-ti creste un copil”, povesteste Sebastian Nita, in timp ce crapa cu toporul citiva butuci de lemne.
Iarna, diferenta de „bogatie” asa se vede. Unii au butuci de lemne, iar altii au un brat de lemne.
In timp ce ne departam de capatul orasului si mergem spre centru, fumul si mirosul saraciei ne-au patruns
in piele. O baie nu ar putea spala imaginea murdara si saraca a acestui cartier de locuinte. In milocul
orasului, nu ai sti cine este din Satul Olimpic, dar in strada Fabricii intotdeauna se cunoaste cind cineva
vine din centrul orasului. (Claudia MATEI)