Caracatita afacerilor ilicite a lui Severin a mai scos la iveala un tentacul

marți, 19 iunie 2001, 23:00
3 MIN
 Caracatita afacerilor ilicite a lui Severin a mai scos la iveala un tentacul

Dupa cum ziarul "Monitorul" a mai consemnat, prin firma SEVEN TRADING AMERICAN SRL, Severin Tcaciuc desfasura activitate en-gross cu produse petroliere, avind drept furnizor SC Linel Impex SRL Ploiesti. Aceasta firma livra solvent de extractie care ulterior era facturat drept benzina de o alta firma – Tropical P&M Pitesti. Deconturile se faceau catre Linel Impex Ploiesti, la ordinul emitentului de facturi Tropical P&M iar diferenta, care ar fi putut reprezenta cistigul afacerii era achitata in mod fictiv catre emitentul facturilor. Demonstram atunci faptul ca in realitate produsul era solvent de extractie, cu certificate de calitate corespunzatoare caracteristicilor acestui produs, nicidecum benzina. Uzind de aceeasi procedura, pentru a nu se putea identifica furnizorul si realitatea produsului aprovizionat s-a uzat si de o firma fantoma din Bucuresti, ROYAL STAR EXIM COM SRL Bucuresti, care emitea factura si dispunea plata catre acelasi omniprezent SC Linel Impex SRL Ploiesti. Curios este faptul ca o data cu declansarea verificarilor, patronii firmelor din Ploiesti si Pitesti s-au evaporat, cedind partile sociale si evidentele catre persoane neidentificabile.
Printre furnizorii locali de produse petroliere catre SC SEVEN TRADING AMERICAN, firma lui Severin Tcaciuc, s-a numarat si societatea AUTO OIL 2000 SRL Bosanci. La solicitarea organelor de ancheta, s-au efectuat verificari la aceasta firma in privinta surselor de aprovizionare cu produse petroliere si nu mica a fost mirarea controlorilor financiari cind au constatat ca SC AUTO OIL 2000 SRL Bosanci se aproviziona cu combustibil pe aceeasi filiera. S-a constatat astfel ca in perioada decembrie 2000 – ianuarie 2001 aceasta s-a aprovizionat cu produse petroliere, motorina si benzina regular de la SC ROYAL STAR EXIM COM SRL Bucuresti, stiuta de-acum ca fiind o firma fantoma, valoarea totala a achizitiilor fiind de 4,45 miliarde de lei. Verificarile au scos la iveala ca platile prin banca aferente acestor aprovizionari s-au facut catre aceeasi LINEL IMPEX SRL Ploiesti, la ordinul firmei ROYAL STAR.
Drept urmare, s-a intocmit pe numele patronului firmei AUTO OIL 2000 SRL Bosanci, Constantin Bujorean, plingere penala pentru evaziune fiscala, considerindu-se in acelasi timp ca acesta, prin firma pe care o conduce, a dedus ilegal TVA pentru suma aferenta aprovizionarilor, suma trecuta pe cheltuieli, in valoare de 528 de milioane de lei la care s-au adaugat alte 83 de milioane majorari de intirziere.
De asemenea, prin inregistrarea in contabilitate la cheltuieli deductibile a sumei de 3,92 miliarde de lei, s-a denaturat baza impozabila precum si impozitul pe profit aferent. Ca urmare, s-a procedat la recalcularea impozitului pe profit datorat bugetului de stat in suma de 982 milioane de lei, pentru care s-au calculat majorari de intirziere de 63 de milioane de lei. In acelasi timp, societatea AUTO OIL 2000 SRL Bosanci mai detine in evidenta documente de aprovizionare cu benzina si motorina emise de celalalt fabricant de facturi – SC Tropical P&M SRL Pitesti, in valoare de 1,7 miliarde de lei care au fost achitate prin banca pentru aceeasi LINEL IMPEX SRL Ploiesti iar pentru platile in numerar catre Tropical P&M chitantele sint suspecte a fi false. Mai trebuie retinut faptul ca societatea din Bosanci nu dispune de spatii de depozitare iar mijloacele de transport pe care le are nu-i permiteau aprovizionarea intr-un timp atit de scurt cu o cantitate atit de mare de produse petroliere, ceea ce denota ca livrarile s-au facut direct de la sursa de aprovizionare. (Neculai ROSCA)

Comentarii