Directoarea Trezoreriei, cenzor la doua din firmele lui Severin

duminică, 22 iulie 2001, 23:00
3 MIN
 Directoarea Trezoreriei, cenzor la doua din firmele lui Severin

Consultind lista cenzorilor de la societatile comerciale patronate de magnatul sucevean Severin Tcaciuc, pusa la dispozitie de Oficiul Registrului Comertului Suceava, am descoperit la SC Transport Auto Severin SA Vatra Dornei si SC Bucovina Turism Severin SA Suceava numele Popovici Viorica, care indeplineste la cele doua firme calitatea de cenzor permanent. Ceea ce putini stiu este ca numele acesta apartine unei persoane cu functie de conducere in cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Suceava, fiind vorba, nici mai mult nici mai putin decit despre directoarea Trezoreriei Suceava, Viorica Popovici.
Mai intii, merita de retinut faptul ca directoarea Popovici este functionar public. Si, in conformitate cu Statutul Functionarilor publici, articolul 57, "Functionarii publici nu pot exercita la societati comerciale cu capital privat activitati cu scop lucrativ care au legatura cu atributiile ce le revin din functiile publice pe care le detin si nu
pot fi mandatari ai unor persoane in ceea ce priveste efectuarea unor acte in legatura cu functia pe care o indeplinesc". Scurt si cuprinzator. Este foarte clar ca desfasurarea activitatii in scop lucrativ de cenzor permanent la doua dintre firmele lui Severin Tcaciuc, firme cu capital privat adica, este incompatibila cu calitatea de director in cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice judetene. Fiindca, aceasta Directie tocmai cu verificarea legalitatii activitatii financiare a societatilor comerciale se ocupa. Lucrurile ar fi ramas uitate, sau niciodata aflate, daca directoarea Viorica Popovici ar fi avut prezenta de spirit sa se retraga din calitatea de cenzor in momentul in care scandalul iscat in urma constatarii evaziunilor fiscale realizate de Severin Tcaciuc a luat amploare. Sa te incapatinezi sa ramii cenzor la firmele unui individ arestat si in sarcina caruia au fost calculate prejudicii aduse statului roman de peste 40 de miliarde de lei chiar de institutia in cadrul careia iti desfasori activitatea intrece orice imaginatie. Trebuie spus ca, potrivit legii, cenzorii au in cadrul societatii comerciale rolul de a supraveghea si controla gestiunea si administrarea societatii, in numele si pentru interesele actionarilor si in conformitate cu mandatul primit. Supravegherea si controlul se exercita asupra tuturor operatiunilor privind patrimoniul societatii, rezultatele economico-financiare precum si, in anumite situatii, ale administrarii, organizarii si managementului acesteia.
Vineri, 20 iulie a.c., Viorica Popovici aparea in evidentele Registrului Comertului Suceava ca cenzor permanent la cele doua societati ale lui Severin Tcaciuc, citate mai sus. Cit s-au implicat cenzorii in supravegherea si controlul operatiunilor societatii, la firmele lui Severin Tcaciuc, reiese din rezultatele verificarilor efectuate de organele de control la acestea.
Directoarea Viorica Popovici, aflata in concediu, ne-a declarat ca s-a retras din calitatea de cenzor la SC Bucovina Severin inca din luna iunie a anului trecut iar la SC Transport Auto Severin Vatra Dornei nu a fost niciodata cenzor. A declarat ca ar putea sa ne puna la dispozitie si cererea de retragere facuta in urma cu un an. Nu a facut acest lucru pina in clipa de fata, si in plus, ceea ce este scris negru pe alb la Registrul Comertului ramine batut in cuie, cita vreme nimeni nu a intervenit. Este greu de crezut ca intr-un an, daca ar fi existat o cerere in acest sens, sa nu se fi operat in Registrul Comertului, asa cum, e si mai greu de crezut ca cineva a inscris-o pe directoarea Trezoreriei Suceava ca cenzor la SC TA Severin Vatra Dornei, fara acceptul ei. Potrivit legii, orice modificare in statutul sau evidentele unei societati nu devine operabila decit in momentul inscrierii mentiunilor la Registrul Comertului. Din punct de vedere juridic Viorica Popovici este si acum cenzor la Bucovina Turism Severin si Transport Auto Severin Vatra Dornei si raspunde de modul in care a fost gestionata activitatea celor doua societati.
Trebuie spus ca, potrivit Legii 188/1999 privind statutul functionarilor publici, incalcarea cu vinovatie de catre functionarii publici a indatoririlor de serviciu constituie abatere disciplinara si atrage sanctionarea disciplinara a acestora. Astfel, incalcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitati si interdictii privind functionarii publici, duc la sanctiuni disciplinare care pot culmina cu destituirea din functie. (Neculai ROSCA, Mihaela MIHAI)

Comentarii