Pensionarii, cei mai aprigi vinzatori de ziare

Peisajul comertului stradal al Sucevei s-a completat in ultimii ani cu o multime de tarabe pastelat incarcate cu ziare si reviste. Cetateanul econom de timp sau din simpla comoditate, isi poate cumpara ziarul preferat in drum spre serviciu sau spre piata, pierzind treptat obisnuinta vechilor chioscuri de profil.
Ne-am indreptat mai atent privirea spre cei care vind la aceste tarabe. Miinile "albastrite" de ger si fetele sifonate de oboseala ne-au indemnat sa stam de vorba cu "presarii" ambulanti. Am gasit in aceasta masa eterogena absolventi de liceu care n-au gasit alt loc de munca, familii intregi de someri sau pensionari. In cea mai mare parte, ei cistiga foarte putin, chiar daca ziua de lucru incepe la 5 dimineata si se termina la 5-6 seara. "Vreo patru zile am stat aici cu aproape 40 grade temperatura. Dar, n-am de ales. M-am saturat de cautat servici", ne-a spus Camelia M., de 19 ani, absolventa in 1998 a Liceului Alimentar. Ea lucreaza fara carte de munca si nu crede ca o va obtine prea repede. In cartierul George Enescu, in lungul magazinului "Curcubeul", sint asezate vreo 5-6 mese, la care vind angajatii diferitelor societati particulare specializate in difuzarea presei. Gerul taios si curentul de pe linga ziduri i-a transformat pe toti in roboti cu miscari scurte, facind un chin din numararea banilor. Printre ei, Maria Boboc, de 44 ani, infrunta zilnic, de mai bine de 9 ani, frigul crunt sau caldura torida, cu gindul la cei 4 copii ai sai si la sotul somer. "Am inceput cu un cistig de 100 de lei pe zi, in 1990, dar multumesc lui Dumnezeu ca am o bucata de piine", ne-a marturist ea. Vecinii din cartier inteleg greutatile muncii Mariei Boboc si o ajuta citeodata cu o cafea fierbinte sau ceva de mincare.
Am gasit in drumul nostru numerosi pensionari ce-si fac meseria de vinzatori de ziare alungati de nevoia de bani si din obisnuinta muncii. Numarind bancnotele rar, atenti la rest si meticulosi in asezarea publicatiilor pe mese, ei incearca o disperata supravietuire concretizata in citeva sute de miide lei pe luna. Aceste sume sint pentru ei completarea unor pensii uitate de recorelari, mariri sau indexari. Pensionarul Vasile Ivarov are 66 de ani si ne-a explicat ca el "ajuta o doamna" pentru 200.000 de lei pe luna. Anul trecut s-a procopsit si cu o pareza pe partea stinga. Chiar daca sotia si baiatul il cearta ca nu sta acasa la anii lui, el revine zilnic in fata Dispensarului Policlinic, unde are taraba. Nu i se pare o munca rusinoasa pentru ca vinzarea ziarelor si a revistelor este o munca intelectuala", ne-a spus cu usoara mindrie.
Fericiti in "culcusul" lor caldut din cladirea Autogarii din Suceava, Gheorghe Chirila, de 66 de ani si Toader Mancas, de 70 de ani, impart in jumatate o "norma" de lucru. Ei lucreaza din doua in doua zile si, consateni cumsecade, se ajuta unul pe altul. Cind primul munceste, celalalt aduce ziarele si-si impart lunar cei 10% din beneficiu, dar si pagubele. Programul incepe la 5 dimineata, cind pornesc sa circule autobuzele si se termina la 5 seara, cind se "subtiaza" traficul si se termina ziarele locale. Daca in alte zone vinzarile merg mai slab, in cladirea Autogarii este o cerere continua. Gheorghe Chirila, zimbitor si amabil, este bucuros de simpatia soferilor si a pesonalului din incinta. "Nea" Chirila nu vrea sa renunte la munca in favoarea binemeritatei odihne. "Acasa sint bolnav si n-am astimpar, dar aici, in Autogara, printre oameni, sint sanatos tun. Si mai stiu ca, la o anumita virsta, organismul se cere plimbat", ne-a spus el cu reconfortanta veselie.
Cu siguranta venirea definitiva a primaverii, cu adieri mai caldute si soare binefacator, va fi o mare bucurie pentru toti vinzatorii de ziare din Suceava. Chiar daca vintul le va mai smulge citeva exemplare de sub elastic si vor alerga disperati sa le prinda, caldura promisului anotimp ii va face sa mai uite de lefurile simbolice pe care le incaseaza. (Daniela BEALE)