Scandal mare la partid mic

luni, 19 februarie 2001, 00:00
2 MIN
 Scandal mare la partid mic

Conferinta judeteana a PSDR Suceava desfasurata simbata, 17 februarie a.c., s-a desfasurat intr-o atmosfera de tensiune – nefireasca aproape – daca luam in considerare dimensiunile si priza la electorat ale acestui partid. Mai mult, dupa opt ore de discutii sedinta s-a terminat in coada de peste, nereusindu-se alegerea vicepresedintilor organizatiei judetene.
Deputatul Tudor Mohora – parlamentar de Suceava din partea PSDR pe listele Polului Democratiei Sociale din Romania – invitat sa participe la lucrarile Conferintei, a avut prilejul sa asiste astfel la un spectacol interesant, ai carui protagonisti au fost colegii sai de partid, mai noi sau mai vechi. Reamintim ca Tudor Mohora a ajuns in PSDR in urma fuziunii acestui partid cu Partidul Socialist, al carui lider era.
Nu a putut fi ales decit presedintele, in persoana lui Cornel Popovici, de profesie tehnician si prim-vicepresedintele, Nicu Frunzaru, de profesie inginer. Mentionam ca, pentru functia de presedinte al PSDR Suceava au mai candidat Ioan Buhu (fostul presedinte al filialei locale a Partidului Socialist, pina la fuziunea cu PSDR), Florea Grapini (care a detinut, pina simbata, functia de presedinte interimar), Vasile Visinari si Petru Baleanu.
De remarcat ca in competitia pentru functia de vicepresedinte, Nicu Frunzaru a iesit invingator in detrimentul lui Ioan Buhu fostul lider local al Partidului Socialist.
Cind s-a ajuns la desemnarea vicepresedintilor, lucrurile s-au complicat. Nemultumit de felul in care au decurs alegerile pentru presedinte si prim-vicepresedinte, Stefan Costeniuc, care isi depusese candidatura pentru vicepresedinte, si-a retras-o, iar gestul sau a fost urmat si de alti candidati, inclusiv de Ioan Buhu. Atmosfera s-a incins, au inceput vociferarile, acuzatiile reciproce, un rol important in crearea atmosferei avindu-l tinerii social democrati. Unii delegati, ajunsi in partid din fostul PS, s-au revoltat declarind ca nu accepta ca ei sa fie o simpla masa de manevra in cadrul partidului. Lucrurile s-au mai limpezit, tirziu, dupa-amiaza, numai ca, atunci cind s-a luat decizia reluarii lucrarilor, s-a constatat ca nu mai este cvorum. In consecinta, Conferinta judeteana trebuie sa se mai convoace o data.
Atmosfera tensionata de la Conferinta Judeteana a Partidului Social Democrat de simbata ar avea o explicatie, daca privim alegerile din PSDR prin prisma viitoarei fuzionari a acestui partid cu Partidul Democratiei Sociale din Romania. Dupa fuziune, conform uzantelor, staff-ul PSDR ar putea fi integrat intr-o buna masura in staff-ul noii formatiuni politice, rezultate in urma fuziunii. Or, nu e putin lucru sa accezi, chiar si asa, pe ocolite, in conducerea organizatiei judetene a celui mai puternic partid din Romania.
Contactat telefonic a doua zi dupa conferinta, noul prim-vicepresedinte al PSDR Suceava, Nicu Frunzaru, a incercat sa reduca proportiile incidentelor din cadrul Conferintei, considerindu-le inerente unei asemenea intruniri. Cit priveste lipsa cvorumului la reluarea dicutiilor, Nicu Frunzaru il explica prin aceea ca lucrarile Conferintei s-au prelungit prea mult dupa-amiaza, iar o parte dintre delegatii din teritoriu s-au retras catre gara incercind sa prinda ultimul tren. In cel mult doua saptamini va fi organizata o noua conferinta judeteana pentru alegerea vicepresedintilor PSDR Suceava. (Neculai ROSCA)

Comentarii