Singuratatea somerului de cursa lunga

Pe lista ofertelor de locuri de munca aparute in ziarele locale, in dreptul fiecareia este trecuta aproape cu regularitate mentiunea: "pina in 35 de ani". Pentru un somer cu studii medii in Suceava anului 1999, virsta de 35 de ani pare sa fie un prag dincolo de care toate sperantele unui posibil loc de munca dispar cu desavirsire. Despre posibilitatile ca o femeie somera trecuta de acest prag sa mai figureze pe lista de plata a unei societati nici nu merita sa facem pronosticuri. Pentru confirmare Transele de disponibilizati aparute in anii 1991-1992 au taiat orice posibilitate de a trai omeneste pentru foarte multi din fostii angajati ai intreprinderilor sucevene, daca in momentul respectiv ei implinisera deja fatala virsta, sau poate si mai mult. O parte din ei si-au redescoperit loturile de la tara, unde s-au apucat din nou de agricultura, reusind sa-si pastreze in acelasi timp si statutul de orasean. Altii si-au deschis afaceri pe cont propriu supravietuind dupa puteri, in Bazar sau oriunde aiurea. Dar din somerii primilor ani post-revolutionari a ramas o alta mare parte fara posibilitatile enumerate mai sus, care au batut drumurile pentru un alt loc de munca pina au obosit. Aceasta zbatere, ce s-a dovedit peste ani inutila, n-a facut decit sa-i arunce pe acestia, in final, in saracie si disperare.
"Am cautat de lucru, din usa in usa"
Viorica Hostiuc are 48 de ani. Ea a lucrat la IRTA Suceava (actuala TASA) timp de 21 de ani, dar in 1991 ea a fost disponibilizata. Sotul ei, inginer de meserie, a intrat si el in somaj aproape in aceeasi perioada. Aceasta nefericita conjunctura l-a facut repede prieten cu sticla de bautura, iar in 1992, intr-o solutie disperata, el a clacat psihic si s-a aruncat in riul Suceava. Pina in 1995 Viorica Hostiuc a reusit sa supravietuiasca impreuna cu cei doi copii in apartamentul ce l-a avut impreuna cu sotul ei. Dar complet neputincioasa financiar sa-l poata intretine, ea l-a vindut, mutindu-se in casa sotilor Handrea, parintii ei adoptivi, din Burdujeni, strada Grigore Antipa nr.9.
In toti acesti ani Viorica Hostiuc a batut pe la toate usile posibile a se deschide pentru a-i oferi un loc de munca: Fortele de Munca, Primarie, cunostinte, societati comerciale etc. La curatenia scarilor de bloc se ocupasera locurile vacante. Ca spalatoreasa la Liceul nr.3 aveau nevoie de femeie pina in 35 de ani si acelasi raspuns l-a primit in continuare de la toate persoanele interpelate. In paralel cu aceste esecuri, propria familie a parasit-o complet, nedindu-i in scurt timp nici un fel de atentie. Copiii, un baiat si o fata, astazi in virsta de 19 si 21 de ani, n-au mai vrut sa stie de ea. Fata, desi locuieste in aceeasi casa si are loc de munca, nu-si sprijina in nici un fel mama, mai mult chiar, ea nu deschide usa acesteia decit pentru a o batjocori si a o injura birjareste. "Daca nu mai am ce sa-i dau, nu mai fac doi bani in ochii ei. Mi-e jena sa va spun ce cuvinte imi adreseaza, cite injuraturi primesc de la propriul meu copil, care nu ma mai recunoaste ca mama. Ma doare sufletul mai mult ca foamea si frigul ce le-ndur in fiecare zi", ne-a spus plingind ca un copil femeia de 48 de ani. Baiatul, care a adoptat pina nu demult aceeasi atitudine cu a sorei sale, isi face in prezent stagiul militar la Bucuresti. Se pare ca despartirea de casa l-a adus la sentimente mai bune pentru ca el i-a scris mamei citeva scrisori, in care, printre altele, promite ca se va schimba si ca va fi alaturi de ea.
Sa dai cartile din biblioteca pe un blid de mincare
Tatal adoptiv al Vioricai are 83 de ani, iar purtarea sa, in ciuda virstei inaintate, nu se deosebeste de cea a nepoatei sale. In plus, el sare la bataie la femeia parasita de copiii ei, o fugareste, o ameninta, completind zilnic lista de injuraturi pe care aceasta trebuie sa le rabde. Batrinul i-a scos Vioricai patroanele de la tabloul electric ca sa nu consume energia electrica, luminarile raminind pentru ea singura sursa de lumina. De trei ani Viorica Hostiuc sta fara lemne, rabdind de frig pe timpul iernii, boala facindu-si repede aparitia. Butelia s-a golit de mult, iar ea nu are unde sa-si faca macar un ceai ca sa se incalzeasca. Pentru aceasta femeie singura, abandonata si fara nici un leu venit mincarea este mai rara ca floarea de colt. Si pentru oricine o poate vedea, cele aproximativ 45 kilograme ale ei sint mai mult decit graitoare. Cu o imensa rusine, ea ne-a marturisit ca a ajuns sa astepte ca o mana cereasca cite o pomenire la biserica. Din cind in cind Viorica mai vinde carti din fosta ei biblioteca, urme ale unor vremuri normale si civilizate, dar ce scoate din aceste vinzari nu se poate numi mijloc de trai. Este greu de crezut ca a avut cindva o viata sanatoasa, cu o familie completa si adevarata, cu colegi, vecini si prieteni. Situatii alta data firesti au disparut pentru ea, aruncind-o intr-un trai amar si o forteaza la ginduri nesanatoase: "Eu nu mai am nici o sansa in viata asta. Daca nu mai am bani, nu mai am nimic. Totul se tine cu bani. Si sanatate, si frumusete, si prieteni, si copii. Nu-mi ramine decit sa plec pe urmele sotului meu".
In timp ce milioane de oameni se pregatesc pentru sarbatorile de iarna, anonima intre prea multe destine nenorocite, Viorica Hostiuc nu va avea pe masa decit cel mult un colac capatat de pomana si in suflet speranta ca poate baiatul va veni acasa sa-i ofere un strop de intelegere. "Sint ani de cind nimeni nu mi-a mai adresat un "La multi ani!"", a incheiat nefericita femeie. (Daniela BEALE)