Statul vrea sa contorizeze pestii din undita

marți, 18 aprilie 2000, 23:00
2 MIN
 Statul vrea sa contorizeze pestii din undita

Protocolul incheiat recent intre Directia pescuit, piscicultura si inspectiei in cadrul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei si Companiei Nationale "Apele Romane" SA din Ministerul apelor, padurilor si protectiei cu privire la exploatarea durabila si protectia fondului piscicol din bazinele piscicole care apartin domeniului public prevede printre altele si tinerea "evidentei luna a capturilor pe specii, pe zone si bazine piscicole. Acest lucru se realizeaza de catre fiecare agent economic, persoana fizica sau juridica autorizata prin jurnalul de pescuit si formularele statistice" puse la dispozitie de institutiile abilitate odata cu eliberarea autorizatiei de pescuit. Potrivit aceluiasi protocol "neiregistrarea zilnica a capturilor conform jurnalului de pescuit atrage dupa sine anularea autorizatiei si a contractului." Practic prin acest protocol fiecare pescar va trebui sa aiba asupra sa, de fiecare data cind merge la pescuit, un jurnal in care sa-si noteze toate capturile de pesti, de orice dimensiune si greutate.
Autorizatiile de pescuit se elibereaza de Directia pescuit, piscicultura si inspectii in termen de 10 zile de la data primii din partea Companiei Nationale "Apele Romane", a listei agentilor economici care au adjudecat licitatiile si cu care urmeaza sa se incheie contractele de servicii. De mentionat ca pentru anul in curs Compania Nationala "Apele Romane" sau filialele acesteia va organiza licitatii pentru stabilirea tronsoanelor de pe Dunare sau alte riuri interioare, respectiv balti sau lacuri pe care se va putea efectua pescuitul in baza unei intelegeri cu Directia pescuit, piscicultura si inspectii. Pentru eliberarea autorizatiei de pescuit cei interesati se pot adresa si Directiilor Generale Judetene pentru Agricultura si Industria Alimentara. (Sandrinio NEAGU)

Comentarii