Angelina Jolie, noua regina Cleopatra in viziunea lui James Cameron

luni, 18 octombrie 2010, 17:49
2 MIN
 Angelina Jolie, noua regina Cleopatra in viziunea lui James Cameron

Filmul – care nu este un remake al peliculei din 1963, in care rolul reginei a fost jucat de Elizabeth Taylor – este produs de Scott Rudin.

Sony Pictures Entertainment a anuntat ca scenariul va fi semnat de autorul filmului "Green Zone", Bran Helgeland.

James Cameron lucreaza in prezent la filmul "The Dive" si are in proiect o continuare a lungmetrajului de succes "Avatar".

"Voi juca un rol diferit fata de cel interpretat de Elizabeth Taylor, insa eu nu as putea fi niciodata la fel de draguta asa cum era ea. Incercam sa descoperim adevarul despre ea (Cleopatra, n.r.), considerand-o un lider, fara sa o vedem ca pe un sex simbol, deoarece nu a fost asa ceva. Nu a avut multi amanti, poate doar doi, iar acestia au fost singurii barbati cu care a avut copii", a declarat, in iulie, despre acest film Angelina Jolie.

Actrita americana a marturisit ca intotdeauna a admirat-o pe Cleopatra si ca a fost uluita de lucrurile pe care le-a aflat despre celebra regina egipteana atunci cand a inceput sa pregateasca acest rol.

"A fost o neinteleasa, iar povestea vietii sale a fost scrisa in mod gresit. Intotdeauna am crezut ca viata ei a fost spectaculoasa. Insa apoi am citit documente istorice si am descoperit o alta fata a ei – era mama, lider si o intelectuala care vorbea fluent cinci limbi straine. Educatia pe care a primit-o s-a reflectat si in relatia ei cu Roma – toate aceste lucruri sunt mult mai interesante decat ceea ce s-a scris despre ea", declara actrita americana intr-un interviu acordat publicatiei New Straits Times. (Mediafax)

Comentarii