Robert Duvall si-a lasat amprentele in cimentul din fata Grauman’s Theatre, la Hollywood

joi, 06 ianuarie 2011, 17:27
1 MIN
 Robert Duvall si-a lasat amprentele in cimentul din fata Grauman’s Theatre, la Hollywood

Aceasta ceremonie reprezinta o veritabila traditie, potrivit careia vedetele de la Hollywood care sunt astfel onorate sunt invitate sa devina "nemuritoare", amprentele lor ramanand imprimate pentru posteritate in cimentul din fata Grauman’s Chinese Theatre.

Ceremonia de miercuri a tinut sa celebreze o cariera de aproape 50 de ani in cinematografie, dar si cea de-a 80-a aniversare a actorului, laureat cu un Oscar pentru rolul din "Tender Mercies".

La eveniment au participat numerosi fani si fotografi, care au tinut sa il vada pe Duvall cum isi lasa amprentele in cimentul din fata celebrului teatru, unde starurile de la Hollywood sunt onorate in cadrul unor ceremonii similare inca din anii 1920.

De-a lungul unei cariere prestigioase, ce a culminat cu Oscarul din 1984, Robert Duvall a primit alte cinci nominalizari la premiile Oscar pentru rolurile din cateva filme de referinta: "Nasul" (1972), "Apocalipsul acum" (1979), "Marele Santini" (1980), "Apostolul" (1997) si "Avocatul" (1998).

Luna trecuta, venerabilul actor american a fost nominalizat la Screen Actors Guild Award pentru rolul unui pustnic din filmul "Get Low". (Realitatea.net)

Comentarii