Cel putin 11 morti, intr-un atac sinucigas comis la o inchisoare din apropiere de Bagdad

luni, 28 noiembrie 2011, 09:58
1 MIN
 Cel putin 11 morti, intr-un atac sinucigas comis la o inchisoare din apropiere de Bagdad

O masina-capcana a explodat in fata intrarii principale a inchisorii de la Hout a Taji (la 25 de kilometri nord de Bagdad) in jurul orei 08.00 (07.00, ora Romaniei). Conform unei surse din Ministerul de Interne, bilantul este de 11 morti si 20 de raniti, in timp ce o alta sursa din Ministerul Apararii a prezentat un bilant de 11 morti si 15 raniti.

"Un atac sinucigas realizat cu ajutorul unei masini-capcana s-a produs in aceasta dimineata la inchisoarea din Hout, in fata intrarii principale", a transmis Ministerul de Interne. Sursa din Ministerul Apararii a confirmat aceste informatii.

Mortii si ranitii sunt din randul politistilor, al paznicilor si al angajatilor inchisorii, au mai precizat sursele.

Sambata, cel putin 16 persoane au murit si ale 29 au fost ranite in doua atentate cu bomba si un atac cu arma cu autor necunoscut in Bagdad si in orasul Abu Ghraib. Un alt atentat s-a soldat cu 19 morti si cel putin 65 de raniti joi seara in marele oras portuar Basra (in sudul tarii).

Aceste violente intervin cu cateva saptamani inainte de retragerea fortelor americane din Irak, prevazuta pentru sfarsitul anului, care ar putea conduce la o noua perioada de instabilitate in tara. (Mediafax)

Comentarii