Cel putin 65 de persoane au fost ranite intr-un cutremur puternic in Japonia

marți, 11 august 2009, 08:05
3 MIN
 Cel putin 65 de persoane au fost ranite intr-un cutremur puternic in Japonia

Potrivit Institutului american de geologie, USGS, cutremurul a avut loc la ora locala 5.07 (luni, 23.07, ora Romaniei) in Oceanul Pacific, la o adancime de numai 26,8 kilometri si la o distanta de 30 de kilometri de coastele prefecturii Shizuoka (din centrul tarii).

Agentia meteorologica nipona a estimat la randul sau magnitudinea cutremurului la 6,5, rectificand magnitudinea de 6,6 anuntata initial, iar adancimea la care s-a produs seismul a fost apreciata la 23 de kilometri.

Cutremurul, foarte violent, s-a simtit pana in capitala Tokyo aflata la 170 de kilometri departare de epicentru, unde cladirile s-au zguduit cateva zeci de secunde.

Cel putin 65 de persoane au fost ranite, majoritatea in urma caderii unor obiecte, iar trei dintre ele se afla in stare grava, au anuntat oficiali ai prefecturilor Shizuoka, Kanagawa si Aichi, situate in zona de coasta din centrul arhipelagului nipon. La Shizuoka, capitala prefecturii cu acelasi nume, unul dintre orasele unde cutremurul s-a simtit cel mai puternic, o liceeana in varsta de 16 ani, Yasuka Miyahara, a relatat AFP ca, desi se credea pregatita sa faca fata unui cutremur, s-a panicat. In casa s-a spart o vitrina, iar farfuriile se miscau in toate sensurile in dulapuri. Un pensionar din Mishima, oras aflat mai la nord, a recunoscut ca niciodata nu a mai simtit un astfel de cutremur. "Nu puteam sta asezat pe scaun", a spus Tadao Negami, in varsta de 69 de ani.

La Makinohara, o alunecare de teren provocata de cutremur a avariat o autostrada, iar traficul a fost suspendat.

O alerta de tsunami, declansata imediat dupa seism, a fost ridicata dupa ce Agentia meteorologica nipona a constatat ca s-a produs doar un mini-tsunami de 40 de centimetri in anumite porturi.

Guvernatorul prefecturii Shizuoka, Heita Kawakatsu, a declarat la televiziunea publica NHK ca nu are "nicio informatie legata de existenta unor pagube materiale importante".

Doua reactoare ale centralei nucleare de la Hamaoka, situata in zona cel mai puternic afectata de cutremur, au fost oprite in procedura de urgenta, a anuntat societatea care le exploateaza, Chubu Electric Power. "Nu a fost constatata nicio anomalie la centrala", a declarat un reprezentant.

Traficul pe una din principalele axe feroviare ale Japoniei, linia Shinkansen Tokaido, a fost restabilit intre Tokyo si metropola Nagoya, din centru, dupa ce agentii au verificat securitatea caii ferate.

Autostrada dintre Tokyo si prefectura Aichi, din centru, care traverseaza zona afectata de seism, era in schimb inca inchisa la ora locala 13.00 (7.00, ora Romaniei).

Pe de alta parte, prefectura Shizuoka se pregatea sa faca fata efectelor trecerii taifunului Etau care deja a provocat luni moartea a cel putin 13 persoane in vestul Japoniei. Alte 18 persoane sunt date disparute. Agentia meteorologica nipona a avertizat in privinta riscului producerii unor alunecari de teren, in urma combinarii efectelor cutremurului, care a facut solul instabil in unele locuri, cu precipitatiile puternice.

Duminica, un alt cutremur puternic, cu magnitudinea de moment de 7,1 s-a produs in Pacific, la 205 kilometri sud de coastele Shizuoka, insa, pentru ca seismul a avut loc la mare adancime (peste 300 de kilometri), nu s-a produs fenomenul de tsunami.

O cincime dintre seismele cele mai violente din lume se produc anual in Japonia. (NewsIn)

Comentarii