Inregistrarea USL, amanata de Tribunalul Capitalei pentru 1 septembrie

marți, 16 august 2011, 11:58
1 MIN
 Inregistrarea USL, amanata de Tribunalul Capitalei pentru 1 septembrie

In acest proces, Partidul Solidaritatii Democratice pentru Sanse Egale si o Societate Mai Buna contesta inregistarea USL. Acelasi partid a intervenit si impotriva inregistrarii Partidului Popular Maghiar din Transilvania, initiat de Laszlo Tokes.

Senatorul PSD Dan Sova, reprezentantul legal al PSD si ACD in dosar, a declarat, marti, pentru MEDIAFAX, ca Tribunalul Bucuresti a dat un nou termen in acest caz intrucat s-a constatat o eroare de procedura in citarea intervenientilor.

"Judecarea nu s-a facut pe fond, ci s-a constatat ca dintr-o eroare sau o delasare a unui grefier nu s-a respectat procedura de citare a intervenientilor in dosar. Doi dintre ei trebuiau citati cu mentiunea ca trebuie sa plateasca taxa de timbru, fara de care petitia lor nu poate fi luata in considerare. Instanta a constatat ca cei doi au fost citati fara mentiunea platii de timbru si a dispus refacerea citatiilor", a explicat Sova. (Mediafax)

Comentarii