Mihai Malaimare Jr.: „Am invatat de la Coppola ca e important sa mergi impotriva curentului”

Cu ce te ocupi acum si unde mai locuiesti?

Intrebarea asta ma pune mereu in incurcatura. Teoretic locuiesc in Bucuresti, dar practic umblu de nebun prin lume. Am terminat lucrul la Tetro si mi-am petrecut ultima luna prin Los Angeles, unde m-am intilnit cu toti agentii posibili. Urmeaza sa ma decid in citeva zile cu cine voi semna. E foarte noua situatia asta pentru mine si incerc sa ma obisnuiesc.

Ce ai mai facut in ultima vreme? Sa zicem, de la Cannes pina acum.

Am avut o mica vacanta in tara, apoi m-am intors in LA, unde am reluat putin munca de promovare a filmului. Am dat un interviu de o ora pentru American Cinematographer  – o sa apara saptaminile urmatoare pe website-ul lor – si am filmat o reclama pentry Sony.  Camera cu care am filmat Youth Without Youth si Tetro e un Sony F900, iar reclama era despre cum m-a ajutat pe mine aparatul asta. A fost simpatic pentru ca ma filmam singur intr-o oglinda mare.

Ai venit in Romania ca sa filmezi o reclama.

Da, una dintre agentiile cu care am discutat (WME – William Morris & Endeavor) mi-a si gasit un job si, culmea, in Bucuresti. S-a legat la fix, pentru ca tot vroiam sa ajung putin pe acasa. Din pacate, nu prea cred ca o sa prind vreo vacanta. Am venit pentru sapte zile, din care patru lucrez.

Cum a fost premiera americana a lui Tetro? Descrie-ne putin momentul.

Filmul a fost prezentat la Hummer Museum, in sala de proiectie a UCLA. Am apucat sa-i vad pe Val Kilmer, Andy Garcia, Alicia Silverstone si John Landis. Vincent Gallo a vrut neaparat sa o cunoasca pe Nadia Comaneci pentru ca reprezinta maximum de performanta posibila. Si uite asa, nu numai ca a cunoscut-o pe Nadia, dar ea a stat linga Vincent la premiera din LA si dupa film ii tot povestea despre Romania si despre tata. Cu proiectia am avut emotii si mai mari decit la Cannes. La Cannes am avut o proiectie digitala. In LA am proiectat o copie in 35mm. Cred ca una din cele mai grele incercari de pina acum a fost copia asta in 35mm. Sa transpui o imagine alb-negru pe un negativ color e una dintre cele mai grele sarcini pentru un laborator. Dar a meritat, pentru ca reactiile pe care le-am primit dupa film au fost extrem de bune. Au venit ca o rasplata frumoasa. Din punctul meu de vedere, Tetro a fost o experienta mult mai complexa decit YWY. Am participat 100% la proiectul asta. Am citit prima varianta de scenariu cind inca nici nu ne hotarisem ca vom filma in Argentina, apoi am plecat pentru citeva saptamini la Buenos Aires doar ca sa simtim viata de acolo si sa vedem daca functioneaza ca locatie. Am participat la pregatirea filmului din primele momente (cu un an inainte de filmare). In mod normal, DOP-ul (director of photography) e chemat cam cu doua luni inainte de filmare, in cel mai bun caz. In final, pentru ca Francis a hotarit sa distribuie singur Tetro, am trecut si prin procesul de premiera, lansare, distributie. Nu pot sa-ti descriu ce sentiment aveam cind conduceam la 4 dimineata prin Hollywood, cu un print de backup, pentru ca a doua zi la 10 era deschiderea in cinematografe si vroiam ca totul sa fie mai mult decit bine. Dupa astfel de experiente aproape ca nici nu mai conteaza reactiile. Rasufli usurat, dormi trei zile si cind te trezesti, te apuca dorul si te intrebi: „Acuma ce proiect dement mai urmeaza?".

Cum definesti azi relatia cu Francis Ford Coppola?

E deja o relatie de prietenie. Am trecut prin atitea impreuna si nu simt deocamdata nevoia sa lucrez cu alt regizor. Am facut doua filme impreuna, dar atit de diferite. Sint convins ca urmatorul o sa aiba un cu totul alt stil vizual. Am invatat de la Francis ca e important sa risti si uneori chiar sa mergi impotriva curentului. Dupa fiecare discutie cu el imi vin idei noi. E senzational ca nu-ti spune pur si simplu cum vede el un proiect. Iti da mai degraba o directie, o idee, un indiciu si apoi te lasa pe tine sa descoperi noi modalitati de exprimare. Nu simt nevoia sa schimb regizorul. Asta nu inseamna ca nu voi lucra si in alte proiecte. E important sa experimentezi si sa inveti.

La noi poate nu se stie exact in ce consta munca unui director de imagine. Se considera ca regizorul face si drege, iar DOP-ul e degetul care da drumul la aparat.

David Fincher a spus o chestie foarte simpatica atunci cind a fost intrebat cum ar descrie munca de regizor. Spunea ca e ca si cum ai fi un pictor, numai ca in loc de pensula ai o statie prin care le spui mai multor oameni cum sa amestece culorile. Oamenii aceia sint operatorul, scenograful, designerul de costume, recuziterul etc. E o munca de echipa. DOP-ul e responsabil cu tot ce inseamna imagine in film. Pina sa vina momentul in care sa dai drumul la aparat, ai de luat sute de decizii in perioada de pregatire. Lucrezi cot la cot cu scenografia si costumele, alegi culori, texturi, locatii, un anume tip de machiaj, alegi camera cu care vei filma, formatul, luminile etc. Cind vine momentul in care esti aproape de „motor", ai deja in subordine cel putin 10 oameni carora le spui tu prin statie ce culori sa amestece.

E mai greu sa lucrezi in alb-negru decit in color?

E foarte diferit, dar nu cred ca e mai greu sau mai usor. Filmind in HD e mai simplu pentru ca vezi imediat rezultatul. Vizorul camerei se poate comuta pe alb-negru, la fel si monitoarele de pe platou. Cind filmezi in 35mm, iti imaginezi cam cum o sa arate in final, dar pina nu ai materialul de la laborator, nu stii exact. M-am reapucat de fotografie pentru proiectul asta. E cel mai simplu si mai ieftin mod de a face teste. Am facut sute de poze prin Buenos Aires cu un aparat foto digital si cu unul pe 35mm. Ma interesa sa vad cum pot sa fac o imagine digitala sa arate la fel de bine ca un ilford.

Ai petrecut un an si jumatate in Argentina si nu stiu cite luni in SUA. Cit de rupt esti de Romania si cit de dornic de a reveni sa lucrezi aici?

Mi-e dor de Romania si ma bucur de fiecare data cind ma intorc. Exista insa si mici intimplari care imi fac plecarea mai usoara. YWY, un film cu o echipa romaneasca, cu 90% actori romani si un scenariu dupa o nuvela a unui scriitor roman, nu a fost lansat aici. Cei care au cumparat drepturile de distributie au considerat ca nu merita. Au scos un DVD, dar sub orice critica – fara materiale aditionale, iar filmul intr-un format gresit. Ne-am zbatut in toata lumea si ne-am luptat sa nu se intimple lucrul asta – am filmat YWY in 1:2.35 si asa am scos DVD-urile. In Romania a aparut 16/9 – asta inseamna ca au taiat cam 20% din imagine.

Te intreb atunci care sint cele mai placute amintiri pe care le ai din Buenos Aires.

O iubire de opt luni si un film. M-am argentinizat fara sa vreau. Am invatat de la tata ca, atunci cind esti intr-o tara straina, esti musafir si trebuie sa descoperi lucruri interesante de care sa te bucuri si pe care sa le respecti. Un scriitor chilian spunea despre argentinieni ca „sint niste italieni care vorbesc spaniola, dar care se cred francezi". Orgoliul asta il avem si noi – probabil o mostenire latina. Am invatat sa gatesc „asado" si sa beau ca ei mate si „fernet con coca" si sa respect malbecul. Avind o iubita argentinianca, mi-am atras si echipa de partea mea.

Cum iti place Los Angeles-ul?

Nu e unul dintre orasele mele preferate. La inceput, nu mi-a placut aproape deloc. Mi se parea plat si monoton. Ce mi s-a parut insa fascinant a fost faptul ca simti pur si simplu prezenta „fabricii" de filme de acolo. Cam peste tot in oras cel putin unul din cinci cuvinte are legatura cu filmul sau cu actoria, sau cu aparatura de filmare. Apoi tot ce e nou in materie de tehnica e extrem de mediatizat si sint mai multe magazine unde poti sa testezi si sa vezi echipamente de filmare. Acum a inceput sa-mi placa Los Angeles-ul. Cred ca toata chestia e sa ii descoperi locurile ascunse si interesante. In acelasi timp eu, daca am o cafenea, o librarie si un cinematograf preferat, ma pot simti bine in orice oras, iar in LA am foarte multe cafenele, nenumarate bookshop-uri si cele mai bune sali de proiectie din lume.
Peste toate astea, daca am un cartier interesant in care sa ma plimb si sa fac poze, sint in culmea fericirii, iar in LA sint atitea cartiere cite nationalitati. Luna trecuta am stat chiar in Hollywood, acum insa vreau sa ma mut in Los Feliz, care nu numai ca e un cartier plin de artisti, dar e situat la granita cu Korea Town, Little Armenia, Tai neighborhood si destul de aproape de China Town.

Dupa YWY ai devenit primul DOP roman nominalizat la Independent Spirit Award. De fapt esti primul DOP roman care a scos nasul in lume. Ce senzatie iti da acest record?

Mi-e putin jena pentru ca e mai mult o chestie de sansa. Am invatat o gramada, dar am si dat lectii. Scoala romaneasca are unele avantaje – cei patru ani de fotochimie mi-au permis o imensa detasare in lucrul cu unul dintre cele mai mari laboratoare de la Hollywood. Doamna Monica Mioc si domnul Constantin Pivniceru (profesorii mei de fotochimie din ATF) ar fi fost extrem de mindri sa ma fi vazut cum discutam cu tehnicienii de la Deluxe si cum le explicam diferentele dintre fotochimia europeana si cea americana.

Crezi ca exista o traditie in operatoria de film de la noi?

Exista cu siguranta o traditie. Sint filme la care ma uit si acum cu o imensa admiratie si cu oarecare teama. Teama pentru ca, oricit de departe as fi ajuns, inca mai am de invatat pina sa filmez cu detasarea si linistea cu care Ovidiu Gologan a filmat Padurea spinzuratilor, Vivi Dragan Vasile Morometii, Calin Ghibu O vara de neuitat, Florin Mihailescu Secvente, Doru Mitran La capatul liniei. Sincer, mi-e putin jena ca am ajuns sa fiu mai mediatizat decit ei. Pe Ovidiu Gologan nu l-am cunoscut, insa Vivi, Calin Ghibu, Florin Mihailescu, Doru Mitran mi-au dat sfaturi si m-au ajutat de fiecare data cind am avut nevoie. Imi aduc aminte ca m-am intilnit intimplator cu Vivi inainte sa incep filmarile la YWY. Eram cu gafferul si cu gripul, si tocmai urma sa povestim detalii tehnice. A trecut pe linga noi si ne-a zimbit si a fost ca o binecuvintare a unui mare maestru. Sint convins ca ne-a purtat noroc.

Sint insa doi operatori romani carora le datorez totul: Nik Gherghinescu si Puiu Marinescu. Tot ce inseamna ABC-ul meseriei asteia l-am invatat de la Nik Gherghinescu – Arta si perceptie vizuala de Rudolf Arnheim; mi-a bagat cartea asta in cap cuvint cu cuvint si vai, ce bine a facut! La Puiu Marinescu am ajuns printr-o intimplare fericita: avea nevoie de un fotograf de platou. Eu eram anul I la ATF. Am inceput sa lucrez si pina in anul IV nu am mai plecat. Am trecut prin toate functiile posibile si am invatat lucrul cel mai important si pe care scoala, din pacate, nu te invata: responsabilitatea. Am carat cabluri, am facut cafele, am batut clacheta alaturi de oameni care facusera cel putin cite 40 de filme. Daca spun ca 99% din tot ce stiu am invatat alaturi de Puiu Marinescu, mi-e frica sa nu fie prea putin. Respectul pentru echipa, iubirea pentru meserie, responsabilitatea imensa pe care un operator o are pe platou si, nu in ultimul rind, faptul ca trebuie sa rizi si sa te simti bine la filmare – de la el am invatat toate lucrurile astea.

Crezi ca azi, cu toata dezvoltarea tehnicii, un DOP tinde sa fie mai mult un tehnician decit un artist?

Pai sintem jumatate ingineri si jumatate artisti. E normal sa fim supusii tehnicii – asta-i unealta noastra. Faptul ca panelul nostru a ajuns sa fie o placa de integrate in loc de un sistem mecanic biela-manivela nu schimba multe. Operatorul „picteaza" cu lumina, misca aparatul cu diverse instrumente formate din tevi si parti hidraulice si surprinde imaginile datorita unui principiu fizic numit camera obscura. Arta noastra se bazeaza pe tehnica.

–––-

"Am regasit iubirea pentru filmele europene in America"

Exista vreun film dintre cele nou-vazute a carui imagine ti-ar fi placut sa o faci?

Ma gindeam ca e ciudat ca am regasit iubirea pentru filmele europene in America. Francis are o mare admiratie pentru cineastii europeni. Am descoperit printre DVD-urile lui un film care mi-e atit de drag – Citeva zile din viata lui Oblomov, al lui Nikita Mihalkov. Daca am o dorinta ascunsa, cred ca asta e – sa fi lucrat cu Mihalkov.

Cind te uiti la un film, iti spui: „Eu aici as fi facut altfel", sau poti privi un film ca un cinefil obisnuit?

E greu sa privesti ca un cinefil obisnuit. Uneori e „Eu as fi facut altfel", dar de cele mai multe ori e „Oare cum au facut cadrul asta?".

Tatal tau a vazut Tetro?

Nu l-a vazut inca. Sper sa fie lansat in Romania, desi, dupa experienta cu YWY, nu-mi mai fac iluzii. Probabil o sa-i aduc eu un DVD in format corect si o sa ne uitam acasa.

Ce proiecte ai in prezent? Daca pe Cristi Puiu l-ai pierdut pentru Aurora (erai inca ocupat cu Tetro), a aparut alt regizor roman?

Deocamdata astept sa vad ce pregateste Francis. Nu am mai primit nici o alta propunere de la vreun regizor roman.

–––-

In alb si negru

Tetro a deschis in acest an Sectiunea „Quinzaine des Realisateurs" a Festivalului de la Cannes si a avut pe 11 iunie premiera americana. Povestea are puternice accente autobiografice si infatiseaza relatia complicata dintre doi frati, interpretati de americanii Vincent Gallo si Alden Ehrenreich, si dintre frati si tatal lor, un muzician cu o personalitate inhibanta (austriacul Klaus Maria Brandauer). Din distributia filmului mai fac parte actritele spaniole Maribel Verdu si Carmen Maura, precum si argentinianul Rodrigo De La Serna. Distributie eteroclita, locatii speciale – Argentina, filmata de romanul Mihai Malaimare Jr. in alb-negru.