Caută 
5 MIN
Zamislirile sale pe acest tarim, ca niste expresii distilate ale sublimului din realitatea inconjuratoare, poeticesti privelisti parca ale visarii cu ochii deschisi, l-au impus pe pictorul de la Iasi ca pe unul dintre maestrii genului din Romania. Dar dupa ce a suit atit de inalt in aceasta partitura, creatorul a cam incetat sa o mai frecventeze cu asiduitatea inceputurilor si s-a dedat uleiului si pastelului, ceea ce i-a adus chiar unele reprosuri din partea celor care duceau dorul creatiilor sale in acuarela. Acestora Adrian Podoleanu le-a raspuns de fiecare data, negind ruperea de culorile de apa. Dimpotriva, a spus artistul, faptele sale de arta demonstreaza situarea pe mai departe in acest univers si pun in lumina efortul lui de a ajunge la expresivitati si rezolvari noi.
Adrian Podoleanu, cum ne-o arata elocvent lucrarile intregii sale creatii, a zidit pe temelia culorilor de apa si cind a lucrat in ulei. Peliculele succesive de ulei, asezate rafinat peste culoarea primara, genuina, n-au facut decit sa puna in valoare mai bine sclipatul de nestemat rar al cromaticii sale. A rezultat din aceasta maniera de lucru, fruct al unor cautari lungi, laborioase, rabdurii si rodnice, o caracteristica particulara a picturii podoleniene, nobletea si pretiozitatea colorismului. In aceste translucide si sclipitoare colori se scalda peisajele lui Adrian Podoleanu, cititor subtil si de adinc al duhului locurilor. E darul din parinti in parinti. Pe malul Cogilnicului, aproape de Nistru, copilul Adrian a deschis ochii intr-o lume a mirificului natural si dorului nestins de spatii. Tot acolo a prins gustul si bucuria culorii reavane, asa cum o asternea mama, cind tragea briiele la casa, pe care le strica cu inegalabila voluptate nazbitiosul si nazdravanul copil, pictorul de mai tirziu. Cu o asemenea zestre a plecat spre pictura. S-au adaugat lectiile succesive de la Cluj, Iasi si Bucuresti, care i-au dat cutezanta de a se masura cu sine si cu altii intr-o permanenta tentativa de singularizare, dar si de inserare fertila intr-o scoala, intr-un curent.
Sapa, sapa, pina da de apa
In privinta peisajului, firul pe care Adrian Podoleanu a incercat sa-l duca mai departe, in chip propriu, a fost, dupa cum observa si Petru Comarnescu, cel al lui Pallady, ale carui peisaje parca ale subtirimurilor japoneze, dar si pulsatiilor viguroase, l-au inspirat. Le-a dus mai departe in spirit, in rafinament, in decupaj, dar cu sunetul sau, cu acea vilvataie a culorii, cu ecouri de cucuteniana ceramica. Adrian Podoleanu nu e numai un peisagist de stripe boiereasca, ci si un portretist din cei patrunzatori si substantiali, cu manifesta personalitate. In portretistica, pictorul cauta, aidoma fintinarului, vina de apa. Sapa, sapa, pina da de apa. Vederile sale sint necanonice, cel mai adesea. Accentele expresioniste, presarate insidios, nu tulbura armonia ansamblului, ci o intaresc, relevind zone ale umanitatii nebanuite si purtatoare de fermecatoare frumusete launtrica. Portretistul se apropie de sufletul oamenilor, capteaza lumina interioara, cea a caracterelor, cu indrazneala dobindita mai ales dupa sederea in preajma lui Alexandru Ciucurencu, care, cum singur o spune, a reprezentat o cotitura in creatia sa. Iasul i-a irigat cu lirism paleta, suprapus peste cel de acasa, din Basarabia, Clujul, unde i-a avut profesori pe Aurel Ciupe, Petru Feher, Teodor Cohasa, Anton Lazar, i-a forjat mestesugul, iar Bucurestiul i-a daruit elanul innoitor.
Adrian Podoleanu e consecvent cu el insusi. Isi urmareste cu cerbicie tintele. Umbla dupa expresivitati in forme cit mai pure. A trudit tenace si a suit pe pragurile rivnite. E rapsodul lumii in care traieste, cu zacaminte de frumusete inca neexplorate. Pictura sa ni le dezvaluie maiestrit si cu privire proaspata. Pictorul a stiut a recepta printr-o intensa comuniune realitatea si a ne-o restitui in cheie proprie, obligindu-ne pe noi, privitorii, la un exercitiu de abstractizare. Prizam si apoi imbratisam ca pe ceva drag noua, stiut si nestiut, privelistile sale. Sint opera unui virtuoz al culorilor de apa. Creatorul, mester iscusit, scoate la iveala, invelindu-le in odajdiile uleiului, presarindu-le cu pulberile pastelului, miezul stralucitor al batrinelor si vesnic tinerelor culori de apa.
Chipul unuia dintre artistii romani importanti
Cu toate aceste fermecate privelisti ne e dat sa ne desfatam intr-o expozitie eveniment, in Retrospectiva deschisa in acest inceput de vara 2010 la sediul din strada Cujba al Galeriei "Dana". Sint intre cele peste o suta de lucrari expuse multe piese definitorii pentru anotimpul deplinei maturitati artistice, dar si altele de tinerete. E vorba de cuceritoarele schite ce reprezinta simburii inspirati ai unor creatii ulterioare de referinta. Niciodata pina acum aratate publicului, acestea ne dezvaluie taine ale laboratorului de creatie al artistului, felul in care s-a alcatuit, printr-un demers al cerebralitatii, cu o solida "ars poetica", intinsa si policroma opera a lui Adrian Podoleanu. Aceasta a crescut, s-a pirguit roditor ca un cimp din cele infloritoare, deoarece saminta a fost din cele bune si grijirea truditorului exemplara.
Intr-o fericita complementaritate, retrospectivei s-a alaturat publicarea albumului "Adrian Podoleanu", realizat de sotia sa Georgeta, muzeograful de vocatie, fiica Adriana, pictor si designer, si de devotatul galerist Octav Jiga. Aceasta carte reconstituie poliedric chipul unuia dintre artistii romani importanti ai Iasilor, pe care Galeria "Dana", continuind generos directia promovata de mentorul ei, inginerul Mihai Pascal, il aduce din nou, intr-un veritabil regal, inaintea iubitorilor de arta.
–––
Crez artistic
» "Din tot raul iese cite un bine. Binele a fost ca a trebuit sa iau calea pribegiei si astfel am vazut meleagurile tarii, nu de «dincolo de negura», ci de dincolo de Prut. Am batut tot cuprinsul romanesc si am cunoscut romanii din toata provinciile. Am umblat aproape prin intreaga tara si m-am scaldat in minunatia de peisaj si oameni a meleagurilor romanesti. Am agonisit. Se petrecea tamaduitor in momentele cind eram fugariti de Militia noastra (din Basarabia – n.r.) in cirdasie cu cea a ocupantului. Ne retrageam pe malurile riurilor, pe marginea padurilor, prin periferiile oraselor. Asa am intrat in viata nu idilic, ci in toata complexitatea ei."
» "In crezul meu despre imagine mi-am propus ca imaginile sa fie construite pe anumite precepte si scheme de compozitie. De fapt, sint ascunse in intregul unui tablou. Nu apar frust, decorativ si demonstrativ, ca iata eu fac o pictura in planuri abstracte. Am incercat sa dau viata acelor planuri, care de altfel sint abstracte, sa le dau viata printr-o analiza mai aprofundata si prin legatura dintre detaliu si ansamblu, intre amanunt si intreg. Cam pe aici mi-am purtat gindurile. Sigur, orice lucrare daca o intoarcem, o supunem unei rasturnari, se produce in creierul nostru o percepere a imaginii, care de fapt este abstracta. Si in felul asta chiar imi controlez imaginea. Vad daca din punct de vedere profesional raspunde schemei plastice propuse."
