De Business

Punem punctul pe știi

Afacerile hotelului Pleiada, controlat de Cristin Zămosteanu, au înregistrat un salt de aproape 50%

miercuri, 28 septembrie 2022, 15:45
2 MIN
 Afacerile hotelului Pleiada, controlat de Cristin Zămosteanu, au înregistrat un salt de aproape 50%

Firma prin care omul de afaceri Cristin Zămosteanu controlează hotelul Pleiada din Iaşi a înregistrat o cifră de afaceri mai mare cu 47% anul trecut faţă de cea raportată în anul anterior, iar în anul 2021 a trecut din nou pe profit, după pierderile consemnate în anul 2020, potrivit datelor financiare depuse de companie la Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

MCM Boutique Resort a raportat pentru anul fiscal trecut afaceri de aproape 5,49 milioane de lei şi un profit net de circa 37.500 de lei. Spre comparaţie, în anul 2020, firma dezvoltatorului imobiliar declara la MFP o cifră de afaceri de 3,72 milioane de lei şi pierderi de 186.000 de lei. Anul trecut, societatea şi-a desfăşurat activitatea cu un număr mediu de 62 de salariaţi, faţă de 54 de oameni în anul 2020. Zămosteanu a cumpărat hotelul Pleiada în urmă cu trei ani.

Şi alte firme pe care controversatul om de afaceri le administrează au încheiat anul trecut cu rezultate „bunicele”. Societatea M.Chim, una dintre cele mai importante, prin care Zămosteanu derulează cumpărări şi vânzări de bunuri imobiliare proprii, a raportat o cifră de afaceri de 12,17 milioane de lei în 2021, profitul net obţinut fiind de 266.000 de lei, având în medie 13 angajaţi pe statul de plată. În anul 2020, însă, cifra de afaceri a fost de nouă ori mai mare, iar profitul net de ordinul milioanelor de lei.

Astfel, conform datelor publice, M.Chim a derulat afaceri de 103 milioane de lei în anul fiscal 2020, profitul net obţinut fiind de 37,38 milioane de lei, pe atunci firma având 18 angajaţi. Oxygen Sport Iaşi, controlată tot de Zămosteanu, a raportat afaceri aproape duble anul trecut, de 4 milioane de lei, faţă de 2,1 milioane de lei în 2020. De asemenea, în 2021 a înregistrat un profit net de 159.000 de lei, în condiţiile în care firma încheiase anul anterior cu pierderi de 220.000 de lei.

Comentarii