Bătălia mitingurilor

Săptămâna trecută, campania de la europarlamentare a ajuns la faza: "bătălia pe mitinguri". Cele de la Iaşi, de joi şi sâmbătă, au stârnit probabil cel mai mare interes (tot sâmbătă a mai fost organizat un miting PSD la Galaţi), semn că şi oraşul, şi regiunea Moldovei, de regulă ignorate în plan politic în restul timpului, devin brusc interesante în perioada campaniilor electorale. Ca impresie generală, liberalii au ieşit evident mai bine. Deşi şi ei au adus grosul participanţilor de prin alte judeţe, au venit şi destui ieşeni, nu au fost nevoiţi să condiţioneze accesul în Piaţa Unirii pe bază de tichet şi, important, nu au avut parte de contra-manifestaţiile masive cu care s-au confruntat Liviu Dragnea şi colegii săi joia trecută.

Cât despre impactul mitingurilor, acesta este îndoielnic. În fapt, principalii beneficiari siguri sunt transportatorii care pun la dispoziţie sutele de autobuze cu care sunt aduşi participanţii la aceste mitinguri, un fel de excursii de o zi în care partidele funcţionează pe post de agenţii de turism. Oricum, discuţiile despre ceea ce ar trebui să facă obiectul campaniei pentru alegerile europarlamentare, legate de provocările reale existente în interiorul UE, de cele legate de securitate, posibila viitoare armată europeană şi relaţiile transatlantice, toate subiecte extrem de importante pentru viitorul României, sunt aproape absente. Din ceea ce s-a văzut până acum, singura voce importantă care abordează coerent şi articulat toate aceste chestiuni este fostul preşedinte Traian Băsescu. Majoritatea celorlalte intervenţii, care ies din problematica strict internă pentru a discuta şi ceva despre UE, abundă în platitudini. La fel, transmisiunile televizate de joi de la Sibiu s-au transformat într-un fel de ode la adresa Uniunii, cu o adevărată beţie de cuvinte şi puţină substanţă.

Nu e clar ce a sperat Liviu Dragnea să obţină cu mitingul de joi, organizat în paralel cu Summit-ul de la Sibiu. Chiar dacă în realitate la Sibiu nu s-a hotărât nimic epocal în privinţa viitorului Europei, aşa cum ni s-a tot spus papagaliceşte pe tot parcursul zilei (comunicatul cu 10 principii generale nu aduce nici o noutate în raport cu declaraţiile anterioare), iar ecoul Summit-ului pe plan internaţional a fost mai degrabă palid, era destul de clar din start că Klaus Iohannis va câştiga în bătălia imagistică cu mitingul PSD de la Iaşi (care se pare că fusese iniţial programat la Bacău), chiar şi dacă acesta din urmă s-ar fi desfăşurat fără incidente şi fără contra-manifestaţia masivă la care am asistat. Or, organizând mitingul într-un oraş în care există un nivel relativ ridicat de ostilitate faţă de PSD, rezultatul final, previzibil, a fost acela că Liviu Dragnea şi colegii săi au alimentat copios, ei singuri, propaganda negativă care îi vizează. Asta nu înseamnă neapărat că PSD va pierde voturi, ca efect, însă ar putea mobiliza mai multă lume din frontul anti-PSD pe 26 mai.

În spaţiul public, şi Liviu Dragnea, şi PSD se confruntă cu un nivel înalt de ostilitate, comparabil cu ceea ce întâmpla în prima jumătate a anilor 1990 sau în perioada guvernării Năstase. Vedem asta în relatări de presă, în materialele de opinie, în postările de pe Facebook, în reacţiile de pe listele de discuţii care însoţesc articolele. Există însă o deosebire importantă. Dincolo de acest prim strat de voci active, pasionale, atmosfera generală e însă sensibil mai nuanţată ca în trecut. E adevărat, PSD nu e în acest moment un partid frecventabil. De aceea mulţi se feresc să-şi declare simpatia faţă de formaţiune. Dar pompajul bugetar masiv făcut de guvern în favoarea unor segmente sociale are efect. Nu există acea nemulţumire masiv generalizată aşa cum poate da impresia atmosfera anti-PSD din spaţiul public. Şi nu e clar dacă acest factor nu influenţează cumva şi răspunsurile la sondajele de opinie, distorsionându-le.

Principala problemă a partidelor de opoziţie este aceea că tracţiunea discursului lor anti-PSD este serios erodată. Acesta este centrat în continuare primordial pe tema corupţiei şi, în subsidiar, pe ideea că PSD şi ALDE sunt partide anti-europene. Or, informaţiile despre derapajele procurorilor, forţarea unor anchete penale, acuzele despre colaborarea cu SRI, inclusiv controversele apărute în jurul lui Augustin Lazăr, afectează sensibil impactul acestei retorici. Chiar şi cei care nu-şi fac nici un fel de iluzii despre "bunele intenţii" ale actualei guvernări (un exemplu din acest punct de vedere fiind maniera în care PSD a forţat ultimele numiri la CCR) privind reformele din justiţie au rezerve şi faţă de maniera în care s-a procedat în ultimii ani. Privesc o serie de demersuri penale din trecut şi prin prisma unei bătălii de putere, nu doar ca parte a luptei anti-corupţie.

Apoi, deşi românii apreciază avantajele aduse de apartenenţa la UE, între timp a crescut şi volumul criticilor faţă de aceasta, ca şi în alte părţi de pe continent. Din diferite motive: un exces de reglementări, multe considerate exagerate sau inutile, care deranjează sau acuzele de ipocrizie la adresa unor oficiali europeni atunci când aceştia se referă la situaţia din România. Din acest punct de vedere, PSD apasă destul de abil pe această pedală, exploatând astfel de frustrări. Iar maniera festivistă în care o bună parte din mass media autohtonă discută despre UE nu ajută deloc. Din acest punct de vedere, şi opoziţia politică, şi societatea civilă fac o greşeală strategică atunci când, validând automat orice declaraţie sau decizie a Bruxelles-ului, lasă acest teritoriu liber pentru a fi exploatat de PSD şi ALDE. La fel cum au procedat atunci când au ignorat complet derapajele din justiţie permiţând aceloraşi formaţiuni să le exploateze propagandistic.

În plus, această cantonare exclusivă în zona discursului anti-corupţie distorsionează realitatea politică românească şi blochează alte mesaje, pe direcţii probabil mai importante precum chestiunea securităţii, clivajele geopolitice, impactul unei posibile decuplări a UE de Statele Unite sau, pe plan intern, deficitul enorm de forţă de muncă. După cum nu discutăm despre lipsa de performanţă în administraţie, în general în plan instituţional, mergând pe ideea simplistă, pe care am auzit-o, de pildă, la USRPlus că totul ţine de corupţie. Nemaivorbind de confuzia ideologică care aşază acelaşi USRPlus la dreapta când în fapt cea mai mare parte a liderilor partidului se reclamă de la poziţionările progresiste, de stânga, dominante în cadrul birocraţiei bruxeleze.

Într-un videoclip de campanie, manelistul Nicolae Guţă explică alegătorilor de ce trebuie să voteze cu Liviu Dragnea şi PSD: "De vrei gustul fericirii/ Ştampilează trandafirii". E greu de crezut că îndemnul va stârni un mare entuziasm prin satele şi oraşele patriei. Pe ansamblu, cu excepţia segmentului anti-PSD, vocal şi activ, electoratul pare a fi destul de indiferent şi apatic, mai ales dacă ieşi din marile oraşe. Însă acesta este un avantaj pentru PSD, care are cea mai performantă maşinărie electorală, capabilă să aducă lumea la urne. Un prim indiciu îl va da participarea la referendum. Dacă prezenţa la vot va fi sub 30 procente, acesta va fi un semnal îngrijorător pentru Klaus Iohannis. Întrebarea este dacă, dincolo de prestaţia nu tocmai entuziasmantă a opoziţiei, vom asista totuşi la o mobilizare peste aşteptări a celor care au sentimentul că riscăm să ne întoarcem la vremurile "partidului stat" de acum 15 ani.