Buletinul Meteo, clima și politica

Până relativ recent ideea de a vorbi despre politizarea Buletinelor Meteo părea una de-a dreptul bizară. Nu mai este așa. Un articol din cotidianul elvețian Basler Zeitung din 12 august exact despre asta vorbește: „Das Wetterals Politikum” („Vremea ca problemă politică”).

În centrul controverselor se află Thomas Bucheli, șeful echipei care prezintă Buletinul „SRF Meteo” la televiziunea publică elvețiană unde lucrează de peste 40 de ani. Bucheli s-a văzut confruntat cu critici masive fiind acuzat că prognozele sale catastrofale, care nu s-au împlinit, au provocat pierderi financiare semnificative în special sectorului de turism din Elveția. În aceste condiții, Bucheli a fost nevoit să-și ceară scuze pentru faptul că el și echipa sa prognozaseră sistematic temperaturi prea ridicate în regiunea mediteraneană. A dat vina pe erorile imputabile algoritmului utilizat respingând în același timp vehement acuzația de influență politică.

Însă recunoaște că lucrurile s-au schimbat mult în ultimii ani din acest punct de vedere. „Termenul de climă este teribil de încărcat. El polarizează enorm”. Într-adevăr, subiectul a ajuns în centrul unor aprige dispute politice. Și în mod eronat se amestecă lucrurile, deși vremea și clima sunt două lucruri diferite: unul descrie ce se întâmplă în prezent, celălalt – vremea pe termen lung. Acest lucru este vizibil și la noi. Când sunt zile de caniculă în programele de televiziune se reacționează de parcă nu s-ar mai fi văzut niciodată ceva asemănător. Ceea ce nu e adevărat, nici la noi, nici în alte părți. Perioade caniculare au existat adesea și în trecut. Numai că pe atunci nu se utiliza tonul apocaliptic de acum, când mass media cultivă obsesiv o adevărată „panică climatică”. Punând aproape permanent, fără nici o justificare serioasă, mai toate catastrofele – inundații, incendii, uragane – pe seama schimbărilor climatice.

De pildă, în Elveția, când în urmă cu douăzeci de ani, a fost cea mai fierbinte vară din ultima sută de ani, cu zeci de nopți tropicale și zile caniculare, abordarea era cu totul diferită, subliniază pentru cotidianul elvețian un politician local, Thomas Matter, din partidul SVP (unul dintre criticii cei mai activi ai manierei în care este realizat buletinul Meteo la televiziuni), în opinia căruia „panica climatică” a devenit o adevărată religie. „Erau interviuri cu salvamari, relatări de la standurile de înghețată, lucruri de acest gen. Anul acesta am avut o singură noapte tropicală și mai puțin de zece zile fierbinți – iar mass-media se comportă de parcă toată lumea va muri în curând.” Adaugând că încălzirea globală în sine „nu este de fapt atât de rea pentru umanitate”. Oricum, un studiu apărut în 2015 în cunoscuta revistă medicală The Lancet releva că pentru fiecare deces provocat de valurile de căldură, aspect intens mediatizat în ultimii ani, sunt 17 decese provocate de frig.

Politizarea vremii este un fenomen relativ recent, mai spune Matter. „Odinioară era invers. Se spunea că doar idioții compară vremea cu clima. Acum observ că mulți meteorologi vorbesc despre climă în loc de vreme.” De partea cealaltă, politicienii de stânga, „verzii”, continuă să militeze pentru politici radicale. Numai că acestea sunt tot mai greu de justificat, și încep să aibă costuri politice ridicate pe măsură ce oamenii realizează cât de sever este impactul unor „politici climatice” care le afectează sever viața. După cum scrie Bjorn Lombarg în „False Alarm”, această panică confecționată artificial „ne costă trilioane și îi afectează pe cei săraci fără să aibă vreun rezultat pozitiv asupra planetei”.

Mai ales că premisa de bază, aceea că schimbările climatice sunt determinate în mare parte de factorul uman, este în sine discutabilă. După cum susține un reputat climatolog, profesorul Richard Lindzen, „să crezi că un singur element din atmosferă, CO2, a cărui pondere este mai puțin de 4 sutimi de procent, are un impact asupra climei mai mare decât forțele extrem de puternic de rotație a pământului, exploziile solare, vântul și curenții oceanici, este pur și simplu un exemplu de «gândire magică»”.  În Germania, de exemplu, „verzii” s-au prăbușit literalmente în sondaje din acest motiv.

Toate predicțiile catastrofale făcute în ultimele decenii, „bazate pe știință și modelările unor experți”, s-au dovedit a fi complet nefondate. Deși mass media ignoră total o discuție pe această temă. În anii ‘70, „temerile” erau legate de răcirea vremii, nu de încălzire. Se vorbea de o nouă eră glaciară care va veni în anii 2020-2030 sau chiar mai rapid, făcându-se trimitere la imaginile luate din satelit care ar dovedi „fără dubiu” o astfel de evoluție. În 1976 ni se spunea că există un consens științific larg răspândit: „planeta se răcește și foametea este iminentă!”.

Între timp, „consensul” s-a schimbat brusc, pericolul mortal pentru oameni și planetă vine de la încălzire, nu de la o iminentă nouă eră glaciară. Dacă în 1978 eram informați că „nu se întrevede nici o schimbare a tendinței de răcire a planetei din ultimii 30 de ani”, în 2005 experții avertizau că încălzirea vremii va face ca Manhattan-ul să fie acoperit de ape până în 2015.

Noua viziune privind schimbările climatice avea avantajul că acestea puteau fi puse în legătură directă cu factorul uman, prin emisiile de carbon și alte gaze cu efect de seră. Alimentând o agendă ideologică, îmbrățișată la Davos, la Bruxelles, de către administrația Biden la Washington, care în numele „salvării planetei” propune schimbări radicale în ceea ce privește sursele de energie și stilul de viață al omenirii.

În acest sens, o comparație între cum s-au schimbat radical coperțile revistelor în doar 10 ani este extrem de instructivă.

Paradoxal, agenda climatică radicală, chiar dacă luăm de bună premisa influenței emisiilor generate de om, departe de a rezolva problema are adesea efecte exact contrare. Potrivit cotidianului Wall Street Journal una din cauzele majore ale incendiile mortale de săptămâna trecută din insula Maui din Hawai ar fi aceea că de ani de zile companiile de electricitate cheltuiesc mai mult pentru tranziția energetică ecologică impusă de autorități decât pentru siguranța rețelei electrice. Imagini video indică liniile electrice căzute ale Hawaiian Electric ca fiind o posibilă cauză a incendiilor mortale devastatoare. Ceva similar s-a întâmplat în California unde compania de electricitate PG&E a fost nevoită să solicite intrarea în faliment după ce a fost dată în judecată pentru zeci de miliarde de dolari pentru daunele cauzate de incendiile provocate de liniile sale electrice căzute care au ucis 84 de persoane și au distrus complet orașul Paradise.

Ceea ce au în comun ambele companii este faptul că acestea au dat prioritate creșterii ponderii energiei regenerabile sub presiunea cerinței formulate în 2015 de legislatorii din Hawaii care au cerut ca până în 2045 100% din energia electrică a statului să provină din surse regenerabile, în detrimentul unor investiții în programe de reducere a riscului de incendiu. Din acest motiv Hawaiian Electric s-a angajat într-un program de subvenționare masivă a energiei solare de pe acoperișuri în paralel cu încheierea de contracte de cumpărare pentru energie regenerabilă la prețuri ridicate. Suportând în același timp și pierderi de capacitate substanțiale în urma dezafectării premature a centralelor pe bază de combustibili fosili.

Tot mai multe repere tradiționale care ne jalonau existența în trecut sunt puse astăzi constant sub semnul întrebării. Între acestea se află și confuzia întreținută, interesat sau naiv, cu un masiv suport mediatic, între climă și vreme, în sprijinul unei agende ideologice radicale a cărei țintă este „remodelarea din temelii” a întregii noastre existențe.