Cu câte minute ţi se scurtează viaţa dacă mănânci un hotdog

vineri, 27 august 2021, 18:15
2 MIN
 Cu câte minute ţi se scurtează viaţa dacă mănânci un hotdog

Somonul la cuptor sau alunele adaugă minute la viaţa unei persoane, au constatat cercetătorii.

Un nou studiu sugerează că una dintre cele mai populare produe fast-food ţi-ar putea scurta viaţa cu 36 de minute cu fiecare porţie, scrie The Hill, preluat de hotnews.ro.

Cercetătorii de la Universitatea Michigan au evaluat peste 5.800 de mâncăruri şi modul în care dieta afectează speranţa de viaţă a unei persoane.

Aceştia au descoperit că un hotdog scade speranţa de viaţă a persoanelor cu 36 de minute în timp ce alimentele mai hrănitoare o pot lungi.

Asta ar însemna că Joey Chestnut, un campion american al concursurilor de mâncat „competiţional” care a consumat 1.094 de hotdogi la un concurs, şi-a scurtat speranţa de viaţă cu 656 de ore sau 27 de zile într-o singură competiţie.

„Cred că dacă mănânci hotdogi în stilul lui Joey, acesta (studiul) s-ar putea să reprezinte un punct de cotitură în viaţa ta care să te convingă să îţi reduci puţin consumul”, a afirmat nutriţionista Christy Brissette pentru ABC7.

„E în regulă dacă te bucuri de un hotdog din când în când. Toată lumea vrea să aibă mâncăruri gustoase în viaţa lor, face parte din bucuria mâncatului”, a mai spus aceasta.

Joey a răspuns pe Twitter ştirilor despre studiu, notând că „interesant, s-ar putea să trebuiască să mănânc mai multe nuci să recuperez înapoi din timp”.

Cercetătorii au descoperit de asemenea că alunele, somonul la cuptor şi orezul cu fasole pot adăuga între 10 şi 15 minute la viaţa unei persoane. „Concentraţi-vă pe numerele 80-20 când vă gândiţi la dieta voastră. Încercaţi să alegeţi alimente mai hrănitoare în 80% din timp care vă vor prelungi viaţa”, a mai spus Brissette. „Iar în 20% din timp sunt ok şi unele din acele mâncăruri mai puţin hrănitoare, ca hotdogul ocazional”, a subliniat acesta.

Studiul cercetătorilor americani a fost publicat în prestigioasa revistă Nature.

Comentarii