De ce e fain la Iaşi

Să tot fie vreo 10 ani de când la Iaşi a început schimbarea. Fără aproape nicio legătură cu administraţia locală, mai degrabă în pofida ei, de la un moment dat, oraşul pare să fi înviat.

Ţin minte anii 2000. Iaşul părea un oraş abandonat şi depresiv. Nici ţara nu o ducea prea bine, e drept, erau anii reformelor dure, a corupţiei sistemice, a căderii nivelului de trai, a şomajului fără speranţă, a exodului în masă. La Iaşi, o administraţie mai degrabă inertă, cârpea pe ici pe colo cât să nu se destrame oraşul de tot, politicienii locali erau total obedienţi Bucureştiului (asta nu s-a prea schimbat), investiţii ioc, viaţa civică şi culturală cvasi-inexistente, mult praf, mizerie, şobolani şi maidanezi periculoşi. Era oraşul din care se pleacă. Eu însumi l-am părăsit în acei ani, nu neapărat pentru a scăpa de sau din el, ci pentru că pur şi simplu mi se oferise o alternativă profesională mai bună. Net mai bună. La fel ca mine, o duzină de colegi de breaslă.

Apoi, după câţiva ani, a venit criza, cea mai mare criză mondială de după căderea comunismului, cea din 2008-2009, pornită din Statele Unite. România n-a scăpat nici ea, ba chiar a luat-o rău de tot. Era Băsescu la putere, la începutul celui de-al doilea mandat. Alt val de căderi, tăieri de salarii, de pensii, şomaj, depresie publică severă. Asta până prin 2011-2012, când au început să se schimbe din nou lucrurile în bine. Nu peste tot, de data asta, zorii s-au arătat mai mult în marile centre urbane, iar Iaşul nu a fost o excepţie. Sunt multe explicaţii, mai mult sau mai puţin savante şi documentate, dar un lucru e cert. Anii revenirii de după marea criză din 2008-2009 coincid cu maturizarea civică şi profesională a unei noi generaţii, a aşa-zişilor millennials. Sau generaţia Y, prima generaţie crescută şi educată în noua economie globală, cea digitală. Nu-i momentul să o descriem aici, dar această generaţie a început să-şi spună cuvântul şi la Iaşi.

Era 2016. Urmau încă un rând de alegeri locale. La Iaşi apare o asociaţie numită Pentru Iaşi, fondată şi condusă de nişte tineri IT-işti şi activişti civici. Eşuează în tentativa de a se transforma în partid politic, sabotaţi fiind de PNL-ul local, condus atunci de Marius Bodea, dar participă totuşi la alegeri, cu Andrei Postolache candidat pentru primărie. Sloganul: Candidatul celor care nu pleacă. Dincolo de faptul că-i genial (exagerez un pic, dar mie mi-a plăcut foarte mult), acest slogan surprindea perfect noul spirit al Iaşului. Oraşul începea să fie revendicat de millennials, de noua generaţie, de tinerii care până atunci se şcoliseră, mulţi pe-afară, şi începeau să capete conştiinţă civico-politică. Din Iaşi, anunţau ei, nu se mai pleacă. Rămânem aici, e şi oraşul nostru. Postolache n-a devenit primar, dar a produs o imensă surpiză. A luat peste 13 procente, clasat al treilea, semnalizând ceea ce spuneam mai sus: noua generaţie e aici şi urmează să-şi spună cuvântul. Şi acest lucru a început să se vadă tot mai mult.

Pentru Iaşi a dispărut ulterior, înghiţit de USR, partidul fondat de Nicuşor Dan, dar generaţia de ieşeni pe care o reprezenta, a luat oraşul pe sus. În cel mai bun sens al cuvântului. Tinerii de atunci, cărora li se alătură de câţiva ani şi cei din şi mai noua generaţie, zisă Z, au schimbat practic faţa oraşului. Tot ce face azi Iaşul să fie fermecător, e munca şi meritul lor. Mulţimea de cafenele, de mici localuri cochete, de start-up-uri de toate culorile de la IT, la bere, fashion sau servicii de curierat, o mulţime de ong-uri care acoperă cam toate nevoile unei comunităţi vii şi responsabile, festivaluri la care nici nu visai cu nu foarte mulţi ani în urmă, iniţiative de înfrumuseţare şi umanizare a infrastructurii de tip street-art, vezi vivacitatea asociaţiei Artipic şi a echipei de street-artişti ieşeni avându-l ca lider informal pe HarceaPacea sau alte întreprinderi voluntare menite să promoveze turismul local.

Zilele astea Iaşul e în sărbătoare. Dincolo de tradiţionalul pelerinaj la moaştele Sfintei Paracheva, cu tot ce înseamnă acesta pentru imaginea oraşului (personal am renunţat la a strâmba din nas la acest gen de „festival”, pentru că Iaşul, cred, trebuie să devină un loc pentru toate generaţiile şi toate gusturile), aşa dincolo de pelerinaj, avem câteva alte tradiţii deja la fel de măreţe. Pe lângă abia încheiatul Festival Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT), avem zilele astea FILIT, Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, cu certitudine cel mai important eveniment cultural al Iaşului, cu o tradiţie deja de un deceniu.

Aşadar, da, e fain la Iaşi. Dar e aşa pentru că avem o nouă generaţie de ieşeni care nu s-a lăsat intimidată sau demotivată de o administraţie mai degrabă opacă şi, cu certitudine, lipsită de nerv civic, şi a început să ia soarta Iaşului în propriile mâini. Deocamdată civic, cultural şi tot mai mult economic. Poate curând şi politic.