Depistat în Miroslava fără permis de conducere. Bărbatul s-a ales cu dosar penal

marți, 23 octombrie 2018, 21:14
1 MIN
 Depistat în Miroslava fără permis de conducere. Bărbatul s-a ales cu dosar penal

Un localnic din Miroslava riscă puşcăria după ce s-a urcat la volan deşi nu avea permis de conducere şi a fost prins de către poliţişti. Acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

„La data de 20 octombrie, poliţiştii Postului de Poliţie Miroslava au oprit pentru control, pe raza comunei Miroslava, un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna Miroslava. În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

 

 

Comentarii