Depolitizarea și profesionalizarea managerială a directorilor de școli

O analiză atentă a criteriilor care vor fi utilizate pentru acceptarea candidaturilor acestor directori arată că nici unul nu se referă la competențe sau abilități manageriale acumulate sau demonstrate cumva. Cerințele minimale pentru înscriere sunt să fi lucrat minim 5 ani în învățământ, să aibă gradul I sau II și să aibă calificativul ”Foarte bine” în ultimii ani. Nu este specificat nicăieri că este obligatorie vreo formă de pregătire sau de experiență practică managerială, dovedibilă cumva, pentru a fi un director de școală profesionist. Putem presupune că aceste competențe manageriale, de a conduce o școală, sunt cumva corelate cu aceste cerințe? În nici un caz! Aceste criterii pot fi considerate specifice doar unui post didactic, nu unui post de conducere. Analizând informațiile publice despre etapa a doua, selecția acestor candidați, vedem că testele scrise cer studierea unei bibliografii care include aspecte privind managementul educațional, dar, acumularea competențelor manageriale nu se face doar prin învățarea unor texte din cărți. 

Această abordare a procesului de selecție este o reliefare tacită a faptului că Ministerul Educației nu recunoaște deschis nici o traiectorie de carieră care să îi formeze, întâi teoretic și apoi practic, pe profesioniștii care ar fi potriviți pentru această funcție. Ori, este nevoie de o astfel de recunoaștere tocmai pentru a marca depolitizarea.
In total sunt aproximativ 10.500 de unități de învățământ (peste 9000 de școli și peste 1400 de licee), cu directori și directori adjuncti. Astfel, sunt aproximativ 21000 de posturi în tot sistemul național, pentru care ar fi benefică o formă de pregatire și o gândire a unor etape de dezvoltare a competențelor manageriale demonstrabile pentru a putea candida pe un post de director de școală. Crearea unui plan de dezvoltare a unei cariere pentru un director de școală trebuie să devină un proiect al Ministerului Educației, pentru ca pe termen mediu să vedem un proces formalizat de dezvoltare, care să asigure formarea continuă a unui grup consistent și competent de candidați bine pregătiți, atât teoretic, cât și experiențial. Un prim pas ar putea fi valorizarea unor programe de master dedicate acestui parcurs profesional, prin menționarea în condițiile de participare a unui avantaj acordat absolvenților de programe în domeniul managementului în educație. De exemplu, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași există deja de mulți ani un astfel de program, numit ”Politici şi management în educaţie”, la Universitatea București, la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj și la alte câteva universități sunt programe numite ”Management educațional”.

Toate aceste programe declară explicit că formează specialiști pentru management în educație și sunt acreditate de ARACIS. Dacă în cerintele minimale s-ar include o forma de avantajare a absolventilor programelor acreditate de master în domeniul ”managementului educațional”, absolvenții acestor programe ar putea avea parte de o recunoaștere deschisă a acumulării unor competențe utile pentru o traiectorie profesională axată spre management în educație. Un al doilea pas ar fi imaginarea unei traiectorii de acumulare a competențelor practice de conducere a unei unități de învățământ, cu mai multe etape. De exemplu, să fi fost anterior director adjunct macar 2 ani, pentru a putea candida pe un post de director de școală. 

Problema a doua este aceea de a estima disponibilitatea unui număr suficient de candidați cu o bună pregătire pentru a asigura un management profesionist al scolilor. Pentru cele 9700 de posturi există minim un candidat pe care se poate conta: actualul ocupant al acelui post. Însă, acuzația adusă numirilor interimare era tocmai aceea că unii ocupanți nu ar fi buni manageri, în numirea lor, influențată politic, criteriile de profesionalism devenind uneori secundare, în urma intereselor politice. Deci, ce alți candidați, care pot scoate din sistem pe acei directori ”politizați” insuficient de competenți sau de performanți, sunt pregătiți și sunt dispuși să intre în luptă contra actualilor directori? Cum își vor putea susține ei competența? Consider că numărul lor va fi mic, din două motive: cei care ocupă posturile vor putea demonstra perioade de timp mai mari ca experiență pe un post similar, iar candidaturile din aceeași școală vor fi limitate de frica unor posibile conflicte ulterioare cu directorul, dacă nu câștigi postul.

Cel mai probabil vom vedea candidând și câștigând o mare parte dintre actualii interimari, obținându-se astfel o anumită depolitizare. Astfel, pe termen scurt, cei 9700 de directori care vor fi confirmați pe post după concursuri, vor fi în mare măsură aceeași, vor fi scăpat public de eticheta de ”numiți politic” dar vor exista în continuare șanse ca ei să manifeste partizanatele politice anterioare. Din păcate, nu vor putea toți prezenta un parcurs de acumulare a competențelor care să garanteze profesionalismul lor, acesta urmând a fi  girat doar de capacitatea membrilor comisiilor de concurs de a discerne prezența sau absența competențelor manageriale. 

Tranziția pe termen lung spre un sistem în care funcțiile de conducere să fie ocupate de buni profesioniști implică nu doar depolitizarea procesului de numire a titularilor sau interimarilor, ci și crearea unui sistem național care să formeze teoretic și practic candidați competenți, cu trepte de evoluție în carieră și de validare a nivelului de competență managerială. 

Conf.univ.dr. Andrei Ștefan Neștian