Două femei ingineri alese să gestioneze studiile doctorale la Universitatea Tehnică

miercuri, 14 octombrie 2020, 01:53
2 MIN
 Două femei ingineri alese să gestioneze studiile doctorale la Universitatea Tehnică

Colectivul academic de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi a ales două femei inginer pentru noua conducere a structurilor care gestionează studiile doctorale, Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD) şi Şcoala doctorală a universităţii (CSD). Astfel, prof. univ. dr. ing. Alina Minea a fost aleasă pentru funcţia de director al CSUD, în timp ce prof. univ. dr. ing. Mariana Gavrilescu va fi director al CSD.

Prof. univ. dr. ing. Alina Minea a explicat că noua poziţie reprezintă o provocare personală, dorind astfel să îşi exploateze toate experienţele şi cunoştinţele profesionale acumulate. Profesorul consideră că studiile doctorale trebuie să fie forţa progresului oricărei universităţi, iar doctoranzii şi conducătorii de doctorat trebuie să fie încurajaţi spre performanţă.

„Trebuie să avem la bază concepte de interdisciplinaritate şi convergenţă. Principalul obiectiv, pe care îl voi avea în anii care urmează, este adaptarea studiilor doctorale la noua situaţie apărută la nivel global prin crearea unui nou «normal». Una din primele priorităţi este introducerea Doctoratului European în TUIASI şi afilierea universităţii la organismele europene pentru studii doctorale, precum şi intensificarea colaborării cu alte Şcoli Doctorale din Europa”, a declarat prof. univ. dr. ing. Alina Minea.

Alina Minea a precizat că o altă prioritate este şi înfiinţarea de sesiuni de training online pentru studenţii doctoranzi, dar şi intensificarea cooperării între domeniile de doctorat ale Politehnicii ieşene.

Prof. univ. dr. ing. Mariana Gavrilescu a precizat că alegerea sa pe această funcţie de director al CSD este o dovadă a încrederii investite de comunitatea academică, dar şi o onoare şi o responsabilitate. „Prin munca şi implicarea mea voi fi în măsură să continui activitatea predecesorilor mei şi să contribui la fructificarea potenţialului ştiinţific formidabil din universitatea noastră prin activităţi specifice studiilor universitare de doctorat şi creşterea vizibilităţii ştiinţifice a universităţii. Şcoala doctorală este structura organizatorică şi administrativă menită să ofere sprijinul necesar şi nemijlocit pentru desfăşurarea studiilor universitare de doctorat în cele mai bune condiţii”, a declarat noul director CSD.

Printre priorităţile menţionate de directorul CSD se numără pregătirea documentaţiei pentru evaluarea Şcolii doctorale şi a celor 13 domenii de doctorat din IOSUD – TUIASI, revizuirea unor regulamente şi proceduri prin consultarea tuturor celor implicaţi sau organizarea în continuare a Conferinţei Şcolii Doctorale prin extinderea participării la nivel naţional sau, pe termen mediu, la nivel internaţional. (Andrei MIHAI)

Comentarii