Experţi în lucru manual

Acum aproape două decenii,într-o oarecare metropolă australă, la o oarecare ediţie a Jocurilor Olimpice moderne, s-a înregistrat un miracol. Singura campioană a sportului gimnasticii din istorie, descalificată pentru dopaj. Era campioana olimpică absolută, românca noastră Andreea Răducan, fie-i pomenit numele în vecii vecilor. Sub privirile neputincioase ale antrenorilor Octavian Bellu & Mariana Bitang, ale preşedintelui Comitetului Olimpic Român, Ion Ţiriac, ale ministrului de resort, Crin Antonescu. Legea e lege, dar e lege. Nu s-a putut face nimic. Ţiriac tocmai dăduse o dispoziţie ca sportivii depistaţi pozitiv să nu mai aibă dreptul de a reprezenta ţara la Jocurile Olimpice. Astfel încât domnul preşedinte a pupat-o părinteşte pe frunte pe frumoasa Andreea, dar a rămas principial şi a sfătuit-o să se lase de gimnastică deoarece n-o să mai pupe Jocuri Olimpice. Dar ce crimă a comis biata Andreea, şefa de astăzi a gimnasticii româneşti? A răcit în zilele de concurs, medicul lotului i-a administrat un nurofen, care nurofen conţine o substanţă pe nume efedrină, care efedrină este interzisă de regulamentele antidoping şi care a ieşit la control. Aşa stimulent fantastic era efedrina aia încât după câţiva ani a fost eradicată de pe lista substanţelor interzise. Deci dacă minunea s-ar fi întâmplat după patru ani, la Atena, Andreea ar fi fost campioană olimpică binemeritată cu nurofen cu tot. Vinovat era medicul lotului Ioa… (uitat fie-i numele în vecii vecilor amin) fiindcă sarcina lui era să ştie lista substanţelor interzise ca litera de evanghelie. Iar scuza incompetenţei nu stătea în picioare, din moment că domnia sa se ocupa de loturile de gimnastică ale României de ani buni. Atât de competent era don doftor, încât mulţi şi-au pus întrebarea dacă n-a fost vorba de oarece sabotaj în materie.

Introducerea asta pare prea bogată, dar necesară pentru că povestea despre care este greu să realizăm că este veche de două decenii pare a se repeta în zilele noastre. Minimum trei handbaliste de la clubul Corona Braşov au fost reclamate la forurile antidoping pentru că au apelat la o procedură medicală interzisă, terapie intravenoasă cu laser. Cuvântul cel mai dureros din propoziţia anterioară este „minimum” şi, taman pentru acest cuvânt toate handbalistele Coronei au fost lăsate deoparte din lotul României pentru Campionatul Mondial care stă să înceapă în Japonia. Spre stupoarea conducătorilor lotului, care îşi văd echipa din pretendentă la medalii la favorită la eliminarea încă din grupe. (Nu râdeţi, domnule Ryde: cu Spania, Ungaria şi Muntenegru în coastă nu e imposibil.) Alexandru Dedu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, a suflat în iaurt, lucru absolut normal din moment ce omologul din Muntenegru a procedat la fel cu jucătoarea Ivona Pavicevic, tot de la Corona. Şi aici, precum şi în cazul acela vechi, se pune întrebarea cum n-a ştiut doctorul clubului de chestia asta: nu scrie în fişa postului oricărui medic sportiv să ştie ce e permis şi ce e interzis în regulamentele internaţionale? Sau ştie, dar se face că plouă?

Buba este în altă parte: dacă la Sydney 2000 s-a vorbit ca spirit de glumă despre sabotaj, aici treaba pare a fi mai serioasă. Un articol documentat din „Gazeta Sporturilor” arată că o asemenea procedură este imposibil de depistat post factum prin metode de laborator, analize de urină sau sânge. Singura cale de reclamaţie este sfânta delaţiune din vremurile pe care le credeam apuse, mai pe folclor, turnătorie. Iar dovada se poate face doar prin proba video, în care se observă clar seringa înfiptă în venă, cu fascicolul laser la celălalt capăt. Numai aşa putea afla WADA că la Corona Braşov se fac lucruri necurate. Un turnător, o reţea de socializare, un filmuleţ şi lucrarea-i gata!

Cu alte cuvinte, nu este suficient că politicienii de ieri, alaltăieri şi azi, poate că şi cei de mâine au distrus sau (vor) distruge rămăşiţele sportului românesc, gimnastică, atletism, fotbal etc., trebuie ca şi oamenii zice-se de sport să pună umărul la această operă. Ceea ce-şi face omul cu mâna lui este greu de desfăcut, ceea ce se distruge în câteva clipe se construieşte într-un număr de ani care parcă nu se mai termină… Iar românaşii noştri ca brazii par a fi experţi în astfel de lucru manual. Mai are rost să ne plângem de persecuţia la care este supusă biata noastră Românica de către mai-marii mapamondului?