Iacătă unde dă DNA la Iaşi şi unde crapă în politichia de Bahlui!

vineri, 03 iunie 2022, 01:50
3 MIN
 Iacătă unde dă DNA la Iaşi şi unde crapă în politichia de Bahlui!

În loc să se bucure de atâta ploaie de dosare penale peste aleşii de vârf din penelistanul de la Iaşi, dosare bune tare la ce secetă a fost în privinţa asta în ultimii ani, auzim că atât în zona partidoiului, cât şi în zona useristă ar fi mai degrabă îngrijorare referitor la acestea. 

Adicătelea, cum să spunem mai concret: toţi s-au bucurat din prima când DNA sau DIICOT au anunţat câte o cercetare sau un dosar trimis în instanţă la adresa lui Chirica sau Alexe, apoi însă, când s-au dus umflaţi în pene de bucurie la Bucureşti, mai ales ăia de la partidoi, juriştii de acolo cică i-au dezumflat pe loc, punându-i pe şefii de la Iaşi imediat pe gânduri.

Cum este posibil aşa ceva? Ia’n cetiţ’ domniile voastre câte în lună şi-n stele despre aiasta în pulsuleţul următor!

Socotelile madamei şi scărpinările în barbă ale lui musiu

Iată, mai întâi, socoteala pe care a prezentat-o madam Cozet de la USR! Zice ’mneaei că partidul pe care îl conduce (sau pe care l-a condus, în fine, că acuma e prin interpuşi), şi în numele căruia cică va candida din nou la premăria ieşeană, nu are niciun motiv că aştepte cu nerăbdare o eventuala sentinţă de condamnare definitivă sau cu limitări a lui Chirica până în alegeri, de-un par egzamplu, dacă tot vorbim de premărie.

De ce? Iată calculul madamei: dacă Chirica va ajunge să fie condamnat înainte de alegerile din 2024, atunci candidatul PNL, cel mai probabil vicele Juravle, va deveni primar interimar cu luni bune înaintea scrutinului, lucru care în mod sigur îi va aduce un mare avantaj competitiv. Aicea cam tre’să recunoaştem că madama are olecuţă de dreptate: căci şi Chirica la vremea lui, dar şi Nichita, când au câştigat prima oară alegerile, au făcut-o din postura de primari interimari, anterior. Unul prin demisia lui Simirad, fie-i ţărâna uşoară, care şi-a negociat retragerea cu Bunicuţa pentru un post în Cuba, sforar şef fiind sinatorul Solcanu (’Trăiţ, maeste!), altul ajuns interimar după arestarea şefului, dar tot prin sforăraie de partid la PSD.

Aşa că îi înţelegem temerile lui Cozet, în calitatea ei de posibil viitor competitor la premărie, dar şi pe cele ale lui nea Măricel de la PSD, care pregăteşte şi pentru premărie şi pentru Cejău doi mânji tineri. Iar în ce priveşte situaţiunea de la CJ cu Alexe, lucrurile stau cam la fel. Aşa că, acuma, nici nu ştii cum e mai bine: să lustruiască musiu Horodniceanu cătuşele mai repejor, sau să le mai lase olecuţă tot în cui?

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii