Inspectoratul Şcolar, implicat într-un proiect cu parteneri din cinci state

miercuri, 09 noiembrie 2022, 02:50
2 MIN
 Inspectoratul Şcolar, implicat într-un proiect cu parteneri din cinci state

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi derulează activităţi în cadrul proiectului Erasmus^ „Digital Energy Efficiency Designers” – Good DEEDS, alături de parteneri din Italia, Grecia, Letonia, Portugalia şi Turcia. Scopul este de a conştientiza elevii despre reducerea consumului generat de tehnologii şi servicii digitale, atât în faza de producţie, cât şi în momentul utilizării acestora.

La începutul lunii noiembrie, ISJ Iaşi a fost reprezentat de inspectorii şcolari pentru biologie şi pentru proiecte educaţionale la cea de-a patra reuniune transnaţională a proiectului, evenimentul fiind găzduit de Asociaţia Portugheză a Companiilor de Tehnologia Mediului (APEMETA) – instituţia parteneră din Lisabona, activă şi reprezentativă în problemele de mediu. Agenda reuniunii transnaţionale a cuprins rapoarte privind selecţia profesorilor şi elevilor din şcolile partenere, aspecte financiare şi administrative privind diseminarea, monitorizarea şi evaluarea activităţilor desfăşurate de fiecare instituţie parteneră.

La nivel local, ISJ Iaşi estimează că până la încheierea proiectului în iunie 2023, profesorii şi elevii din şcolile implicate în proiect vor dobândi cunoştinţe teoretice studiind conţinutul celor 3 module ale platformei de învăţare:

• Modulul 1: noţiuni legate de schimbările climatice şi calcularea amprentei de carbon;

• Modulul 2: noţiuni legate de modul în care se realizează o resursă educaţională deschisă (OER);

• Modulul 3: noţiuni legate de modalitatea de calcul a amprentei digitale pentru firme.

Aceste module vor ajuta la construirea unui parcurs de formare pentru elevi. Vor putea colabora cu organizaţii publice şi private locale, sensibile la responsabilitatea socială în problemele de mediu. Elevii vor urma un modul teoretic conturat de profesori. Acest lucru va duce la proiectarea de soluţii de eficienţă energetică pentru propriile şcoli sau pentru partenerii locali disponibili.

Competiţia Good DEEDS Challenge le va oferi elevilor ocazia de a deveni campioni pentru zona lor locală, traducând bunele practici pe care le-au implementat. Competiţia va conduce la o selecţie a celor mai bune resurse educaţionale naţionale şi apoi europene, care, după ce au fost validate de un juriu de experţi, vor fi disponibile tuturor celor interesaţi.

Comentarii