Laureţii galelor Directorii Anului s-au întâlnit cu antreprenorii ieşeni. Au avut 5 minute pentru a se cunoaşte

sâmbătă, 25 noiembrie 2023, 02:50
5 MIN

Asociaţia pentru Valori în Educaţie (AVE) i-a adus la aceeaşi masă pe câştigătorii Galei Premiilor pentru Directorii Anului şi pe antreprenorii din mediul de afaceri local. Scopul? Facilitarea unei conexiuni între educaţie şi sectorul business din judeţul Iaşi. Întâlnirea a avut loc joi, 23 noiembrie, la Restaurantul Gustave de la parterul hotelului Grand Hotel Traian.

Într-o seară plină de interacţiuni şi schimburi de informaţii, jocul de cunoaştere a fost elementul central. Fiecare masă a fost desemnată printr-un număr, iar participanţii, atât directori de şcoli, cât şi antreprenori, au fost distribuiţi astfel încât să formeze perechi, în urma extragerii unui bilet numerotat. Cu doar cinci minute la dispoziţie pentru a se cunoaşte, aceştia au făcut schimb de experienţe şi perspective, învăţând unii de la alţii. Odată cu expirarea timpului, aceştia trebuiau să îşi găsească alt partener pentru joc. După ce schimburile au fost epuizate, au povestit unul despre celălalt, împărtăşind celorlalţi informaţiile aflate în timpul interacţiunii.

Printre cei implicaţi s-au numărat Adina Romanescu, director la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” (premiul Directorul Anului 2021), Cătălin Condrea, director la Şcoala Gimnazială Specială din Paşcani (premiul Directorul Anului pentru Inovare 2021), Simona Elena Voinescu, director al Şcolii Gimnaziale Popricani (premiul Directorul Anului pentru Antreprenoriat 2022), Georgiana-Livia Antoci, director al Şcolii Gimnaziale „Elena Cuza” (premiul Directorul Anului pentru Egalitate de Şanse 2022) şi Raluca Mariana Cozma, director al Şcolii Gimnaziale „Ion Ghica” (premiul Directorul Anului 2023). Pe lista antreprenorilor s-au aflat Mădălina Gheorghiu, Otilia Mironeanu, Alina Rotariu, Cătălin Manole, Gabriela Munteanu, Magdalena Olaru, Răzvan Zvorişteanu, Irina Schipor, Cătălina Arsenescu Georgescu, Ema Anghel, Cristina Nichita, Ovidiu Mihai Gherguţ, Tiberiu Stoian, Adrian Sorocaniuc, Irina Butnaru, Romeo Vatră, Ciprian Otea, Mihaela Murariu, Cătălin Păduraru, Victor Clicinschi, Irina Stoian, Ionuţ Pană.

Părerea celor mai apreciaţi directori despre învăţământul ieşean

În cadrul evenimentului, „Ziarul de Iaşi” i-a întrebat pe directorii prezenţi cum se poziţionează învăţământul ieşean şi în ce direcţie se îndreaptă educaţia. Aceştia au subliniat importanţa investiţiei în resursa umană şi nevoia de perfecţionare continuă în sistemul de învăţământ.

„Din punctul meu de vedere, învăţământul întotdeauna va avea oameni de calitate, indiferent de resursa financiară pe care o alocă Ministerul Educaţiei, Guvernul României şi decidenţii. Întotdeauna în învăţământ au existat aceste persoane cu suflet mare care dincolo de aceste considerente vor face lucruri, aşa cum s-au făcut întotdeauna în România. Suntem într-o direcţie bună, iar în această privinţă nu am niciun dubiu. Învăţământul ar putea fi îmbunătăţit prin perfecţionarea cadrelor didactice şi motivarea resursei umane, pentru că resursa umană este cea în care trebuie investit cel mai mult. Mă refer la resursa umană de la catedră, în primul rând, dar nu numai, ci şi la resursa umană din instituţia de învăţământ, adică personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic”, a declarat Simona Voinescu, director al Şcolii Gimnaziale Popricani.

Raluca Mariana Cozma a subliniat necesitatea unei schimbări în perspectiva societăţii civile faţă de învăţământ, evidenţiind că „schimbările ar trebui să vină de la noi”. „Despre învăţământul ieşean am o părere foarte bună, având în vedere locurile în statisticile în care se situează la nivel de Evaluare Naţională, Bacalaureat şi Olimpiade. Fără doar şi poate aceste lucruri sunt posibile datorită profesionalismului şi seriozităţii cadrelor didactice şi, implicit, a directorilor care conduc şcolile. Cu siguranţă ar fi multe lucruri de îmbunătăţit, însă expunerea acestora s-a făcut în repetate rânduri”, a precizat aceasta.

Totodată, Directorul Anului 2023 consideră că este datoria directorilor de a maximiza lucrurile pe care le faci de a produce efecte prin acţiunile lor. „Schimbările ar trebui să vină de la noi. Este nevoie de o schimbare în ceea ce priveşte poziţionarea societăţii civile faţă de ceea ce se întâmplă în învăţământ, este nevoie de un regulament ferm care să poată fi aplicat la nivelul şcolilor. Pot fi lucruri care să prindă contur şi să fie rezolvate la nivel local, să fie soluţii adaptate nevoilor punctuale ale şcolilor, tipului de elevi pe care îi avem, nevoilor elevilor şi cadrelor didactice”, a spus Raluca Mariana Cozma, director al Şcolii Gimnaziale „Ion Ghica” din Iaşi.

Adina Romanescu, director al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi, a subliniat că sistemul educaţional din Iaşi a avut întotdeauna rezultate remarcabile. Însă, potrivit acesteia, anul şcolar 2023-2024 a adus noi provocări. „Acest an şcolar a venit cu provocări noi, dar cred că provocarea cea mai mare căreia a trebuit să facem faţă, în calitate de directori de şcoală, a fost atitudinea colegilor, pentru că au avut momente în care au simţit că nu au fost trataţi cu demnitate, dat fiind că am ieşit dintr-o grevă şi la început am încercat foarte mult să îi motivăm, să le arătăm mereu că ceea ce fac pentru elevi este extraordinar şi că respectul faţă de ei există în comunitate”, a precizat Directorul Anului 2021.

Despre Asociaţia pentru Valori în Educaţie

Gala Premiilor pentru Directorii Anului, organizată de Asociaţia pentru Valori în Educaţie, reprezintă un eveniment unic în România, care aduce în prim-plan poveştile liderilor educaţionali din şcolile din întreaga ţară. Scopul principal al AVE este de a aduce sistemul educaţional din România în top 10 din Europa până în 2035.

AVE a demarat Programul de Transformare a Şcolilor din România, un efort dedicat înregistrării vizibile a progresului fiecărui elev român în opt competenţe esenţiale. Aceste competenţe, identificate de Consiliul Uniunii Europene includ: competenţe STEM, digitale, personale şi sociale, civice, antreprenoriale, interculturale, de alfabetizare şi lingvistice. Prin acest program, se vizează transformarea a 1.000 de şcoli până în 2028, astfel încât fiecare elev să evidenţieze progresul în fiecare dintre cele opt competenţe cheie. 

Comentarii