Mai multe poziţii scoase la concurs anul acesta la rezidenţiat

joi, 21 octombrie 2021, 01:50
1 MIN
 Mai multe poziţii scoase la concurs anul acesta la rezidenţiat

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” a anunţat că Ministerul Sănătăţii a publicat primele informaţii legate de concursul de anul acesta de intrare în rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. Desfăşurat pe 21 noiembrie 2021, la concursul de anul acesta vor fi disponibile 119 locuri în plus faţă de 2020. 

În mod concret, vor fi 6.219 poziţii, 5.949 de locuri şi 270 de posturi. Ca în fiecare an, el se desfăşoară simultan în centrele universitare din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Craiova, Târgu Mureş şi Timişoara, pe site-ul ministerului fiind publicate tematica şi bibliografia pentru toate cele trei domenii. Concursul se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, aceleaşi la nivel naţional, pe o durată de 4 ore.

Alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu.

„Până acum ne-am mândrit cu punctajele absolvenţilor noştri la concursul de rezidenţiat organizat de câţiva ani la nivel naţional şi sunt convins, în ciuda contextului epidemiologic extrem de dificil, că şi la sesiunea din noiembrie 2021 vor fi rezultate de excepţie. Mult succes tuturor candidaţilor!”, a transmis prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF.

Comentarii