O treime din polițiștii suceveni au picat examenul psihologic

marți, 19 ianuarie 2021, 10:55
1 MIN
 O treime din polițiștii suceveni au picat examenul psihologic

Aproape o treime dintre agenții de poliție din Suceava care s-au înscris la concursurile pentru trecerea în rândul ofițerilor, care au loc în această perioadă, au picat examenul psihologic și șansa de a merge mai departe în procedura de examinare. Câțiva dintre cei 60 de agenți de poliție din Suceava picați la psihologic au transmis o reclamație scrisă conducerii Inspectoratului General al Poliției Române, în care explică faptul că ceva nu este în regulă, bazându-se pe statistică și cerând o analizare a subiectelor care s-au dat.

”În calitate de agenți de poliție din cadrul IPJ Suceava, cu ocazia evaluării psihologice desfășurate în vederea susținerii examenului de trecere în corpul ofițerilor de poliție, în perioada 6-13 ianuarie 2021, am fost declarați inapți și arătăm că nu au fost respectate regulile stabilite la întocmirea și alegerea subiectelor pentru testare. În acest sens, subiectele alese au fost de un nivel de dificultate mult mai ridicat față de cele susținute de alte IPJ din țară, drept urmare la IPJ Suceava au fost declarați inapți 60 de lucrători, din 212 persoane testate. Prin comparație, în urma verificării situației cu rezultatele obținute la nivel național, în 30 de județe au fost un total de 62 de candidați declarați inapți, din peste 3.000 de persoane testate”, se arată în sesizare. 

Continuarea, pe  monitorulsv.ro 

Comentarii