Pe cont propriu în Kabul, orașul fără adrese. Peripeții la fosta Ambasadă a Rusiei din Afganistan

Dar și doi jurnaliști. Aeronava aterizează perfect. Militarii coboară în grabă și pleacă. Noi, jurnaliștii, rămânem singuri pe pistă, cu bagajele.

Ianuarie 2002. Nu vă puteți imagina cum e să fii intoxicat cu gaze de eșapament. După ce Hercules-ul a aterizat, un lucru foarte dificil pe aeroportul din Kabul, înconjurat de munți, trapa din spate s-a deschis, iar militarii au pornit cele două ARO. În ianuarie 2002, românii nu aveau încă Humvee-uri. Eu și cu Răzvan Popa, celălalt jurnalist, aveam locurile aproape de cabina piloților.

Am început să tușim din cauza gazelor de eșapament, dar am pus mâna pe bagaje și ne-am repezit să coborâm și noi. Aproape că am sărit de pe trapa din spate, pentru că, din motive de siguranță, avionul nu putea sta prea mult timp pe pistă. Imediat ce am coborât, trapa s-a ridicat și avionul a început să ruleze pentru decolare.

Citeşte mai mult pe newsweek.ro