Primii beneficiari ai A8. Primarii de pe traseul autostrăzii vin zilele acestea la Iaşi cu tabelul celor ce au drept la despăgubiri

marți, 27 februarie 2024, 02:50
4 MIN
 Primii beneficiari ai A8. Primarii de pe traseul autostrăzii vin zilele acestea la Iaşi cu tabelul celor ce au drept la despăgubiri

Întârzierea proiectului A8 pe teritoriul judeţului Iaşi oferă răgazul necesar pentru îndeplinirea încă unei etape necesare. Este vorba de alcătuirea listei imobilelor care vor fi afectate de traseul Autostrăzii Unirii şi de viitorul şantier, respectiv a proprietarilor care trebuie să fie despăgubiţi. 

Au fost cazuri în care companiile de drumuri au câştigat milioane de euro la curţile de arbitraj pe motiv că lipsa acestei liste a prelungit durata lucrărilor. Prin urmare, cei de la Consiliul Judeţean s-au mobilizat şi au sunat adunarea primarilor unităţilor administrativ-teritoriale aflate pe traseul A8.

CITESTE SI: Autostrada A8 din judeţul Iaşi: 53 de clădiri vor fi demolate. Proiectul a fost depus pentru avizare la Mediu

La discuţii au venit şi reprezentanţii firmei de proiectare, Consitrans SRL, şi cei de la Oficiul ieşean de Cadastru, ai Companiei de drumuri naţionale, ai autorităţilor judeţene – vicepreşedintele CJ Marius Dangă şi subprefectul Constantin Dolachi. „S-a pus accentul pe clarificarea aspectelor legate de identificarea proprietarilor de pe coridorul de expropriere necesar pentru realizarea autostrăzii, evaluându-se procentul de realizare a acestui proces pe fiecare UAT în parte şi modalităţile de depăşire a obstacolelor particulare identificate”, a sintetizat Marius Dangă rezultatul întâlnirii de la Casa Pătrată. Vicele CJ ne-a mai spus că au fost analizate cazuri punctuale din 3-4 comune şi că s-a stabilit un termen de două săptămâni pentru finalizarea acestui proces.

Acolo unde nu sunt cărţi funciare, nici nu vor mai trebui făcute

Deşi nu e o condiţie obligatorie, imobilele de pe listă ar trebui să fie şi înregistrate cadastral. Or, nicio comună şi niciun oraş nu are toate imobilele înregistrate la Oficiul de Cadastru. Altfel spus, nu toţi proprietarii de terenuri şi construcţii au făcut şi cărţile funciare pentru acestea. Primarul comunei Popricani ne-a spus că în acest termen va putea să pregătească un tabel cu 75-80 la sută din proprietarii imobilelor de pe culoarul autostrăzii.

Ion Tănasă ne-a explicat, pe de altă parte, că, dacă acest culoar se va translata sau se va lărgi 20-30 de metri într-o parte sau alta, vor trebui incluse mai multe alte nume. El a amintit de un demers similar în care au trebuit făcute exproprieri – cel al construirii gazoductului spre Republica Moldova în urmă cu zece ani, prin aceleaşi comune pe unde va trece A8 (Leţcani, Rediu, Popricani, Aroneanu, Victoria, Golăieşti şi Ungheni).

CITESTE SI: BUCLUC: Poate fi un cartier de case de lângă Iaşi buturuga mică din calea autostrăzii A8?

În afară de cele şapte comune aflate pe segmentul de autostradă care ocoleşte municipiul Iaşi pe la nord, A8 mai traversează teritoriul Paşcaniului, Tg. Frumos şi Podu Iloaiei şi trece prin comunele Moţca, Mirosloveşti, Stolniceni-Prăjescu, Heleşteni, Ruginoasa, Costeşti, Ion Neculce, Bălţaţi, Erbiceni, Dumeşti şi Miroslava.

Potrivit Certificatului de Urbanism emis deja de Consiliul Judeţean, suprafaţa terenului afectat de lucrări este de cca. 28,29 milioane mp, aproape 28,3 kmp. Cum lucrările proiectate vizează zone situate în intravilan şi extravilan, inclusiv din domeniul proprietăţii private a persoanelor fizice sau juridice, „vor fi avute în vedere dispoziţiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică”, precizează documentul menţionat.

Unde se lucrează acum pe A8

Amintim că pe traseul A8 se lucrează în acest moment doar în locul intersecţiei cu Autostrada Moldovei (A7), lângă Paşcani. Unul dintre cele două capete ale sectorului montan, Tg. Neamţ-Moţca încă este în faza de proiectare a contractului care include şi execuţia, iar celălalt capăt, Tg. Mureş-Miercurea Nirajului, deşi atribuit, nu a primit ordinul de începere a lucrărilor. Asociaţia „Moldova Vrea Autostradă” a făcut ieri apel la CNAIR să emită acest ordin, amintind de „întârzierea absolut inexplicabilă de patru luni pentru emiterea ordinului pe celălalt capăt finanţat prin PNRR”.

CITESTE SI: Autostrada Unirii: două licitaţii au fost suspendate. Valoarea contractelor, aproape 100 mil. lei

Dacă segmentul montan dintre aceste două sectoare de capăt a fost împărţit în şase tronsoane – dintre care unul sau chiar două ar putea să fie lansate în licitaţie în cursul acestui an – cei 93 km de pe teritoriul judeţului Iaşi s-au împărţit la patru: până la Tg. Frumos (32 km), până la Leţcani (29 km), până la intersecţia cu DN 24/ zona cea mai apropiată de municipiul laşi (17 km), respectiv din acest punct până la punctul vamal dinaintea podului peste Prut de Ia Ungheni/ Golăieşti (15 km). Construirea Autostrăzii Unirii în judeţul Iaşi are o valoare estimată în acest moment la 3,5 miliarde de euro. 

Comentarii