Savantul Ştefan Procopiu, la jumătate de veac a veşniciei sale

De numele ilustrului savant sunt legate pentru posteritatea sa luminoasă descoperiri de mare răsunet ştiinţific planetar, cunoscute sub denumirea lor patentată de: fenomenul Procopiu, efectul Procopiu şi magnetonul lui Bohr – Procopiu. 

 

Urmând tradiţia împământenită a dulcelui Târg al Ieşilor, oraşul care nu-şi uită niciodată momentele glorioase ale istoriei  multi seculare şi nici personalităţile care, prin strădania lor de cuget şi împlinire, le-au înscris pilduitor în „hronicul” Cetăţii ieşene, iată că nici momentul „In memoriam – savantul Ştefan Procopiu” nu putea trece fără să nu-i fie subliniată deosebita lui însemnătate, rămasă la fel de luminoasă şi la scurgerea jumătăţii de veac a posterităţii sale.

 

Astfel, este demnă de remarcat iniţiativa Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii, pe al cărui frontispiciu stă înscris în semn de mare preţuire, încă din 1994, numele ilustrului savant Ştefan Procopiu, aceea de a întocmi şi vernisa premergător, duminică, 21 august, la Palatul Culturii, Expoziţia omagială intitulată: Ştefan Procopiu – 50 de ani de la trecerea în veşnicie, îngrijită de către muzeografa-expert dr. Teodora-Camelia Cristofor.

 

Dar, pentru o deplină edificare a momentului rememorator propus, se cuvine mai întâi o prezentare a vieţii şi activităţii ştiinţifice şi didactice a savantului, academicianului şi profesorului Ştefan Procopiu, înscris definitiv în „panoplia de aur” a marilor personalităţi ieşene.

 

 Acesta s-a născut la 19 ianuarie 1890, la Bârlad, unde urmează cursurile primare şi liceale şi apoi pe cele ale facultăţii de Ştiinţe de la Iaşi, fiind studentul favorit al marelui profesor Dragomir Hurmuzescu, dar şi un fidel preparator al acestuia, în cadrul Laboratorului de electricitate, astfel că în 1912 obţine licenţa în fizică a acestei prestigioase facultăţi ieşene.  În acelaşi an publică o lucrare de mare însemnătate pentru fizica teoretică cunoscută a lumii ştiinţifice: Determinarea momentului magnetic molecular prin teoria cuantelor lui M.Plank, în care, plecând de la observaţiile lui Langevin referitoare la magnetism şi bazându-se pe teoria cuantică a lui Plank, Procopiu defineşte o relaţie între momentul magnetic al electronului în mişcare pe o orbită circulară şi constanta lui Plank, relaţie pe care savantul Sommerfeld a denumit-o pe nedrept “magnetonul lui Bohr”, denumire la care, mult mai târziu, se face cuvenita rectificare, ataşându-i-se, pe drept, şi numele lui Procopiu. Având numele său deja intrat în istoria ştiinţei, din 1913 devine asistent al profesorului Hurmuzescu, chemat la Bucureşti pentru organizarea şi acolo a unui institut electrotehnic. Spre sfârşitul anului 1919, primind bursa Adamachi a Academiei,  Procopiu pleacă la Paris, pentru studii doctorale la Sorbona, acolo unde, în 1921, descoperă un fenomen optic nou legat de depolarizarea longitudinală a soluţiilor coloidale şi suspensiilor cristaline, denumit peste ani, în 1930, “fenomenul Procopiu” de către profesorul A. Boutaric. În 1924 obţine cu strălucire doctoratul în fizică la Sorbona.

 

Revine în ţară, mai întâi la Universitatea din Bucureşti, apoi, din 15 ianuarie 1925,  la Universitatea din Iaşi, unde preia catedra de Gravitaţie, Căldură şi Electricitate a savantului şi fostului său profesor Dragomir Hurmuzescu, continându-şi lucrările. Dovedind o aceeaşi  pasiune a cercetării, în scurtă vreme  devine şi decanul Facultăţii de Stiinţe până în 1937, an în care devine primul decan al Facultăţii de Electrotehnică a noului Institut Politehnic Iaşi , desprins de Universitate, funcţie merituoasă ce o va deţine până în 1941. 

 

Prelegerea sa “Ce este electricitatea ?”, ţinută la deschiderea cursurilor noului an universitar 1939, reprezintă o dovadă grăitoare a înaltului său geniu ştiinţific. Spre edificare vom spicui câteva idei expuse: “Ştim că electricitatea se manifestă în toate fenomenele fizice şi chimice ale Universului şi mai ştim că biologii susţin că o întâlnesc ca factor determinant în fenomenel vieţei. Mai ştim că electricitatea are rudenii sau măcar legături cu toate celelalte manifestări ale energiei, cu lumina, cu căldura, cu reacţiile chimice.(…) Teoria câmpului electromagnetic a neglijat fenomenele discontinue ale electricităţii, până când teoria electronică, adică a atomilor de electricitate, a declarat războiu teoriei câmpului electromagnetic. Au ajuns să-şi împartă, totuşi, domeniile de aplicare, fiecare în domeniul lor stăpânind adevărul.Acesta este şi rolul ştiinţei. Când unitatea nu poate fi realizată, primim şi două concepţii, simultan, dacă aceastea permit progresul şi descoperiri noui.”

 

Strălucit profesor, mult apreciat de studenţi şi prestigios om de ştiinţă, Ştefan Procopiu depune multă râvnă şi deosebit interes pentru dezvoltarea învăţământului fizic ieşean şi românesc, punând un accent deosebit pe cercetare expermentală. Pune la dispoziţia studenţilor primul curs de Electricitate şi magnetism (1929), revăzut şi reeditat în 1938 şi 1939. De asemenea, scoate şi primul curs de Termpdinamică în 1941.

 

Profesorul Procopiu a elaborat o metodă originală pentru măsurarea coeficientului de difuziune a electroliţilor în vecinătatea electrozilor, iar alte cercetări au condus la determinarea “potenţialului electrocinetic” pentru numeroase aplicaţii de electroforeză, astfel că multe dintre rezultatele cercetărilor sale au citate în numeroase reviste ştiinţifice de fizică din întreaga lume. Şi din punct de vedere didactic savantul Procopiu are marele merit al unificării modului de predare a fizicii în România.

 

Atras şi de problemele magnetismului terestru, se va ocupa de studierea acestora încă din 1931, astfel că, în urma numeroaselor cercetări întreprinse, în 1947, poate arăta că momentul magnetic al Pământului a început să crească, începând din 1932, de la Ecuator spre Poli, elaborând o teorie inedită despre nucleul Pământului.

 

Vizibile de-a lungul timpului, meritele sale ştiinţifice unanim recunoscute, îi aduc lui Ştefan Procopiu, în 1948, distinsa calitate de membru corespondent al Academiei Române, iar mai apoi, în 1955, de membru titular, remarcându-i-se importanţa ştiinţifică a lucrărilor sale elaborate în decursul îndelungatei şi laborioasei sale acttivităţi de peste trei decenii.

 

În contextul în care se remarcă prin noi lucrări referitoare la determinarea valorii magnetonului Bohr – Procopiu prin metode de rezonanţă (1957-63), lucrări de înalt nivel ştiinţific, savantul Ştefan Procopiu a fost propus, în două rânduri, la Premiul Nobel al Academiei de Ştiinţe din Stockholm, premiu de mare relevanţă mondială din fizică.

 

Ca “OM al Cetăţii ieşene”, savantul Procopiu şi-a arătat deseori deschiderea sa spre actul cultural ieşean, astfel că va fi cooptat ca membru în Comitetul de direcţie a Teatrului Naţional şi va deveni în timp şi un statornic colaborator la revistele ieşene Viaţa românească şi Însemnări ieşene.

 

Ca un corolar al recunoştinţei adusă puternicei sale personalităţi, savantul, academician şi profesor Ştefan Procopiu a fost distins, atât în timpul regalităţii, cât şi în timpul regimului comunist, cu numeroase şi înalte distincţii, premii şi medalii. În cel din urmă caz, “refuzul categoric şi constant de a se înscrie în rândul membrilor de partid” avea să-i aducă numeroase critici şi privaţiuni privind comunicarea cu lumea ştiinţifică externă. Noroc de unele universităţi din America, Germania şi Franţa, care au continuat să-i prezinte  efectul şi fenomenul Procopiu, fapt ce a determinat ridicarea interdicţilor asupra sa.

 

A ieşit la pensie în 1961, retrăgându-se la “oaza de linişte şi de creaţie” din dealul Copoului, construită în 1935 “din banii economisiţi la Banca Moldova”.

 

Mai târziu, după cum va relata exegeta Camelia Cristofor, în “Ştefan Procopiu – pagini de viaţă”, Ed. Palatul Culturii, 2016, “în după-amiaza zilei de 22 august 1972, aflat în şezlongul de pe terasa îndrăgitei sale case cu flori, cochete, surâzătoare şi paşnice, eminentul profesor şi academician Ştefan Procopiu se stinge din viaţă”.  A fost înmormântat creştineşte, cu onoruri, în prezenţa unui cortegiu numeros, în parcela 25 I, 1, 38, a Cimitirului Eternitatea din Iaşi, adevărat Pantheon al culturii, ştiinţei şi spiritualităţii româneşti.

 

A trecut de atunci jumătate de veac a Veşniciei lui Ştefan Procopiu, dar posteritatea ilustrei sale personalităţi ieşene, româneşti şi universale rămâne la fel de luminoasă şi astăzi, prin atribuirea strălucitului sau nume unor unităţi şcolare din Iaşi, Bârlad şi Vaslui, prin bustul său turnat în bronz, parte a grupului statuar al celor patru “corifei” ai învăţământului electrotehnic ieşean şi românesc, amplasat, în 2010, la centenar, în faţa noii clădiri de pa malul Bahluiului a Fac. de Electrotehnică, prin numeroasele publicaţii şi manifestări omagiale dedicate savantului Ştefan Procopiu – patronul spiritual al Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii de la Iaşi.

 

În acest sens, o dovadă grăitoare a reprezentat-o, desigur, vernisarea expoziţiei omagiale de la Palatul Culturii: “Ştefan Procopiu – 50 de ani de la trecerea în veşnicie”, desfăşurată, cum aminteam, duminică, 21 august 2022, în prezenţa unui numeros auditoriu. În calitatea sa de curator, doamna muzeografă expert dr. Teodora-Camelia Cristofor a ştiut cum nu se poate mai bine să capteze atenţia publicului, atât printr-o expunere nuanţată, cât şi printr-o remarcabilă prezentare a exponatelor originale din viaţa şi activitatea savantului, existente în patrimoniul muzeal, cele mai multe fiind donate de către Rodica Procopiu, soţia savantului. Au ţinut să omagieze ilustra personalitate a savantului Ştefan Procopiu, profesorul universitar dr. Gh. Popa, fost prorector al Universităţii ieşene, prof.dr.ing. Alecsandru Simion, din partea Fac. de Electrotehnică şi subsemnatul, Mihai Caba, ing. veteran al Luminii ieşene, care, în cuvinte calde, pline de recunoştinţă, au întregit portretul inconfundabil al lui Ştefan Procopiu din galeria marilor fizicieni români.

 

Sub semn omagial, expoziţia poate fi vizitată până la sfârşitul lunii august.