Se schimbă fotbalul, monşer!

În 1925, era nevoie ca trei fundaşi să fie prezenţi între jucătorul la balon şi poartă pentru ca jucătorul respectiv să fie în poziţie regulamentară. Atunci s-a redus numărul apărătorilor capabili să-l scoată pe numitul jucător din ofsaid la numai doi. Aşa a decis International Board, completat astăzi în denumire ca International Football Association Board, pe scurt IFAB. Din acel an a curs multă apă pe Tamisa şi regulamentul jocului de fotbal nu s-a modificat. Sau s-a modificat, dar nu în mod esenţial. Acum suntem martorii unei veritabile revoluţii permanente în materie de regulament şi asta n-ar fi neobişnuit, dar revoluţia asta nu înseamnă numai schimbare bătută în cuie, ci şi bâjbâială, semn că nici intangibilul IFAB nu prea ştie ce vrea, chiar dacă zice că e bine că vrea ceva.

Exemplul clasic este faimoasa regulă a henţului, cea mai greu de apreciat, fiindcă pune accent pe intenţie, accent care poate fi măreţ, chiar sublim am putea zice, dacă ar fi cuantificabil. S-a vorbit de depărtarea mâinilor de corp, care obliga fotbalistul să mimeze atacul ţânţarilor la orice apropiere a mingii de zonele cu bucluc. Greutăţile de apreciere i-au făcut pe „legiutori” să dea, un timp, cu barda în nodul gordian: orice minge care atinge o mână, un umăr un cot, înseamnă henţ. Indiferent dacă mingea aia este şutată cu intenţie de apărătorul advers cu intenţia de obţinere a loviturii libere (chiar penalty). S-a renunţat repede la asemenea enormitate, ba chiar s-a introdus clauza care spune că dacă mingea ricoşează dintr-o altă parte a corpului în mână nu mai e henţ. O clauză de bun simţ, dar la care nu s-a apelat la recentul PSG-Newcastle (cu VAR cu tot!), pentru că PSG trebuia să câştige şi nu poate fi nimeni atât de nesimţit să „văruiască” în Oraşul Lumină. Regula henţului suscită în continuare discuţii, care vor culmina cu noi experimente. Din nefericire!

Pomenirea „Oraşului Lumină” aminteşte involuntar de faimoasa teorie crăciunesciană a „fantei de lumină” şi,deci, de un alt nod gordian; regula ofsaidului. În esenţă, discutata regulă a rămas aceeaşi din 1925, dar fantele alea nu ne dau pace. Dacă un jucător gen Pinocchio are nasul un pic dincolo de linia fatidică, este ofsaid indubitabil. Mr IFAN vrea acum ca doar când tot corpul este dincolo, să fie semnalizat în ofsaid. S-ar zice că este o simplificare, dar este aceeaşi situaţie oglindită, deci, discuţiile vor continua: dacă doar un cot împins accidental în spate este dincoace de linie, înseamnă că nu mai e ofsaid. Nu mai bine ar fi să se renunţe de tot la păcătoşenia asta – zic ageamiii –, numai că experimente de joc fără regula ofsaidului s-au făcut de muuuuultă vreme, şi ceea ce a ieşit a fost orice, numai joc de fotbal, nu!

Lumea de astăzi a început să se obişnuiască după atâta amar de tactici, cu jocul strict defensiv („autobaze”, zicem noi) şi cu bubuiala „lungă şi pe-a doua”, şi cu posesia exagerată şi enervantă, dar nu şi cu antifotbalul. Toţi repetă mecanic „scopul scuză mijloacele”, după cum zis-a nemuritorul Gambetta (pardon, Machiavelli), dar nimănui nu-i place păstrarea rezultatului cu mingi aruncate în tribune, cu tăvăleli miorlăite şi smiorcăite, la trecerea timpului. Nici măcar finanţatorilor fotbalului. Sau mai ales acestora, fiindcă IFAB este dispusă la o cruciadă împotriva simulanţilor. Eliminarea temporară, ca la rugby sau handbal, este cea mai discutată, numai că şi aceasta ar trebui strict legiferată. Nu este uitată nici practica mitocănească de a cere cartonaşe pentru adversari, nici cronometrarea strictă a perioadelor în care un jucător accidentat (chiar dacă nu simulează) întrerupe jocul. Din nefericire, asemenea situaţii ar prelungi şi mai mult durata meciului şi aşa supradimensionat de intervenţiile VAR, mai ales când VAR nu este (încă) profesionist, ca în Românica noastră. Cât despre extinderea competenţei arbitrajului video, la lovituri libere, cornere sau chiar cartonaşele galbene, se vorbeşte, dar ideea pare utopică. Din aceleaşi motive.

Fotbalul se schimbă. Sau, mai exact, cere schimbare. Este de netăgăduit. Important este ca aceste schimbări să aibă efecte pozitive asupra dinamismului jocului şi să elimine aspectele nedorite care îl urâţesc.