Sorana Cîrstea a eliminat-o pe Azarenka în turul doi la Wimbledon

joi, 01 iulie 2021, 20:54
1 MIN
 Sorana Cîrstea a eliminat-o pe Azarenka în turul doi la Wimbledon

Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 45 WTA , s-a calificat, joi, în turul trei la turneul de grand slam de la Wimbledon, trecând în runda secundă de favorita 12, sportiva din Belarus Victoria Azarenka (14 WTA).

Românca s-a impus cu scorul de 7-6 (5), 3-6, 6-4, în două ore şi 18 minute.

În turul trei, românca o va întâlni pe câştigătoarea meciului dintre britanica Emma Răducanu, locul 338 WTA, şi sportiva cehă Marketa Vondrousova, locul 42 WTA.

Pentru Sorana Cîrstea este a patra prezenţă în turul trei, cea mai bună performanţă a sa la Wimbledon. Ultima dată, ea a mai jucat în turul trei în 2017.

Aflați amănunte de pe news.ro.

Comentarii